Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Hristos cheamă la mântuire pe toţi oamenii*
Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii) Ioan 4, 5-42
"În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, căci ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, deci, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia Care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii." Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înţelesuri duhovniceşti, care arată de ce această Evanghelie se citeşte acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paşti, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălţării Domnului la cer, şi mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită şi a Penticostarului. Iisus Hristos este izvorul harului Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau oraşul Sihar că: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie" (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este şi Izvorul harului şi al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numeşte har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creştinii din Corint cu această binecuvântare: "harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi" (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie. Aşadar, harul pe care ni-l descoperă şi ni-l dăruieşte Hristos Domnul conţine în el dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh. Harul este însăşi iubirea Preasfintei Treimi împărtăşită oamenilor de către Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri, prin Duhul Sfânt Care coboară în lume pentru a uni pe oameni duhovniceşte cu Hristos Cel preaslăvit şi pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică. Între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural Învăţătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus Hristos dăruieşte lumii harul mântuitor, numit "apa cea vie". Însă El vorbeşte despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viaţa pământească. Mai întâi Iisus cere femeii samarinence apă obişnuită din fântână mai mult pentru a intra în dialog cu această femeie. Iisus Hristos cere femeii samarinence apă şi ca să vadă dispoziţia sufletului persoanei necunoscute, mai ales că între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural, astfel încât între ei domnea o duşmănie veche. Se dispreţuiau reciproc şi se evitau reciproc. Ţinutul Samariei se afla între Galileea din nordul Ţării Sfinte şi Iudeea din sudul acesteia. Iudeii, ca să nu se întâlnească cu samarinenii, ocoleau distanţe mari, deoarece samarinenii erau oameni de alt neam şi de altă credinţă. Credinţa lor mozaică era amestecată cu foarte multe împrumuturi din religii păgâne, politeiste. Samarinenii erau consideraţi de iudei ca fiind inferiori şi trădători, adică de alt neam şi de altă credinţă decât cea mozaică, o credinţă pervertită prin influenţe păgâne. De aceea, când iudeii mergeau în Galileea, ocoleau Samaria, adică o evitau. Prin desfiinţarea barierelor mentale şi a complexelor de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează taina Bisericii sau comuniunea persoanelor în iubirea Preasfintei Treimi Mântuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleşte Samaria. Mai mult, El vorbeşte cu o femeie din Samaria, rupând astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilităţii, create de diferenţele religioase şi culturale. El trece peste complexul superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi peste complexul inferiorităţii samarinenilor faţă de iudei. Iar faţă de această femeie, deşi de neam păgân şi de credinţă diferită, manifestă respect, întrucât şi ea este fiinţă umană creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la mântuire. Prin aceasta se vede că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale şi prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci şi din alte etnii, adică din toate popoarele care vor crede în El. Evanghelia ne mai spune că ucenicii lui Iisus, care plecaseră să cumpere ceva de mâncare, când se reîntorc şi văd că El vorbeşte cu o femeie, se miră. De ce se miră? Pentru că El, bărbat iudeu, acordă atenţie unei femei de alt neam. Dar ucenicii Săi n-au îndrăznit să-L întrebe despre ce vorbeşte cu ea. Vedem aici o altă barieră mentală pe care Mântuitorul o demolează, şi anume complexul superiorităţii bărbatului faţă de femeie. În lumea antică păgână, femeia era considerată ca fiind doar un obiect util. Bărbatul era stăpân asupra ei şi putea dispune de viaţa şi moartea ei. Putea fi omorâtă fără ca lui să i se întâmple ceva. Poligamia era în floare, iar femeia era umilită şi dispreţuită. Deşi în societatea iudaică femeia se bucura de o anumită consideraţie, totuşi exista o mare diferenţă de valoare între bărbat şi femeie. Atunci nu se putea spune că femeia este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Însă, prin însuşi faptul că Iisus vorbeşte cu o femeie de altă credinţă şi de alt neam, vedem că El cheamă la sfinţenie şi mântuire nu numai bărbaţi, ci şi femei. De aceea, în Biserica lui Hristos vor exista multe femei sfinte, după cum se poate vedea şi în calendar. Apa cea vie este harul care vindecă pe om de păcat şi îi sfinţeşte viaţa În convorbirea Sa cu femeia samarineancă, Iisus porneşte de la apa zilnică pe care o bea omul pentru a-şi întreţine viaţa trecătoare a trupului. Însă, repede Mântuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă, şi anume la apa care-şi are izvorul în ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El îi spune femeii samarinence: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie". (Ioan 4, 10). Când femeia şi-a dat seama că Iisus vorbeşte de altă apă decât apa obişnuită care astâmpără setea trupului pentru o vreme, I-a zis: "Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin să scot" (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece îndată pe un alt plan al dialogului, şi anume la starea vieţii personale intime sau afective a femeii samarinence. El îi spune acesteia: "Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici", iar ea, surprinsă de aceste cuvinte, zice: "Nu am bărbat", iar Mântuitorul îi spune: "Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat" (Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fără să-i reproşeze că este imorală sau nestatornică în iubire, Mântuitorul Iisus Hristos arată totuşi acestei femei că El cunoaşte viaţa sa şi că numai apa cea vie sau harul vindecă pe om de păcate, îi schimbă viaţa şi îi transformă dorinţa lui de fericire trecătoare, momentană şi fragmentată în dorinţa de fericire veşnică. În clipa aceea, femeia samarineancă şi-a dat seama că în faţa ei se află un profet sau prooroc, care are în el harul lui Dumnezeu şi cunoaşte viaţa omului, adică starea sufletului şi faptele lui. Îndată femeia a lăsat găleata jos lângă fântână şi a alergat în cetate, iar acolo în cetate a spus tuturor: Iată, am întâlnit un prooroc, pe Mesia, pe Care îl aşteaptă iudeii şi pe Care îl aşteptăm şi noi, samarinenii. Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetăţii au devenit foarte atenţi şi curioşi, întrucât femeia le-a spus că El cunoştea toată viaţa ei. În realitate, Mântuitorul nu i-a spus femeii toate câte a făcut, ci i-a spus doar că a avut cinci bărbaţi, iar cel pe care îl are acum nu este soţul ei legitim. În scurt timp, o mulţime de oameni a ieşit din cetate şi a venit la Iisus ca să-L vadă. Apoi ei L-au invitat pe Iisus să intre în cetatea lor. Evanghelia ne spune că Iisus Domnul a rămas în cetate timp de două zile. Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat, în formă concentrată, Vechiul şi Noul Testament, sau a învăţat pe samarineni cele două porunci ale iubirii, adică iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni. Drept urmare, mulţi samarineni au crezut în El. Adevărata închinare adusă lui Dumnezeu: de la Templul din Ierusalim la bisericile din toată lumea În Evanghelia de astăzi, Hristos-Domnul vorbeşte cu femeia samarineană şi despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii în duh şi în adevăr, adică în stare de rugăciune şi de credinţă adevărată care rodesc în viaţă sfântă şi fapte bune. Duhul şi adevărul înseamnă aici viaţă de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt şi prin mărturisirea dreptei credinţe. Această învăţătură, potrivit căreia adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii "în duh şi în adevăr", înseamnă şi că ei sunt închinători ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfânt îndeamnă şi ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl şi să mărturisească pe Fiul Său, Iisus Hristos, Cel ce a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). Deci Mântuitorul Iisus Hristos spune că adevărata credinţă va fi una spirituală şi universală. Ca atare, El a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina numai în Ierusalim, nici samarinenii numai în muntele lor, Garizim, ci se vor închina lui Dumnezeu pretutindeni, deoarece nu contează atât de mult locul, cât contează starea în care oamenii trăiesc credinţa cea adevărată în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, în adevărul vieţii veşnice descoperit de Hristos şi în lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, El spune că va veni vremea când oamenii se vor închina nu numai în Ierusalim, ci pretutindeni, mai precis în fiecare biserică în care este preamărit Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, şi astfel fiecare biserică devine un "Ierusalim", oriunde s-ar afla pe pământ, devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2). Femeia samarineancă prefigurează Biserica alcătuită din neamuri diferite Femeia samarineancă, deşi are o credinţă confuză (sincretistă) şi o viaţă morală dezordonată, totuşi se schimbă în bine când doreşte să primească apa cea vie, harul divin ca iubire sfântă nesfârşită, o iubire netrecătoare şi neînşelătoare. Dintr-o femeie păcătoasă ea devine o femeie mărturisitoare a lui Hristos, o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă, şi-L duce pe Hristos în cetatea Siharului, ca să schimbe şi viaţa altora. Vedem cum Iisus, pornind de la o convorbire cu o femeie păcătoasă despre apa naturală sau pământească şi trecând la o convorbire despre apa cea vie sau viaţa veşnică, în scurt timp converteşte această femeie păcătoasă, iar prin ea se converteşte apoi o mulţime de oameni. Fericitul Augustin spune că această femeie samarineancă reprezintă Biserica provenită dintre alte neamuri decât poporul evreu. Biserica lui Hristos este compusă din iudeii care au crezut în El, dar şi din toate popoarele de religii diferite, de culturi diferite care s-au convertit, adică au crezut în Hristos. Vedem aici că femeia samarineancă reprezintă tainic viitorul Bisericii. De unde ştim că această interpretare a Fericitului Augustin este adevărată? Din Evanghelia care s-a citit astăzi, pentru că Mântuitorul spune: "Priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş" (Ioan 4, 35), deşi nu era atunci timpul secerişului. El se referă simbolic la mulţimile de oameni care vor intra în "hambarul" Împărăţiei cerurilor prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Deci harul lui Dumnezeu trezeşte în om dorul de viaţă veşnică şi de mântuire, schimbă viaţa omului din viaţă păcătoasă în viaţă duhovnicească virtuoasă, în comuniunea veşnică a lui Dumnezeu Tatăl, a lui Dumnezeu Fiul şi a Duhului Sfânt. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: voi seceraţi unde alţii au semănat, adică unde au semănat patriarhii şi proorocii Vechiului Testament, dar voi aveţi acum privilegiul de a vedea cum vin popoarele la Hristos pe Care L-au prevestit cu mult timp înainte patriarhii şi proorocii. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem că, de fapt, Evanghelia de astăzi este şi o pregătire a credincioşilor pentru sărbătoarea Înălţării Domnului, deoarece, prin Înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul vrea să ne înalţe la apa cea vie, la viaţa cea veşnică a Preasfintei Treimi, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt, serbată în Duminica a opta după Paşti, ni se dăruieşte apa cea vie, adică harul Duhului Sfânt, pe Care L-am primit mai întâi la Botez, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin! * Text revizuit de autor în anul 2011