Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Lumini ale lumii şi mărturisitori întru răbdare

Lumini ale lumii şi mărturisitori întru răbdare

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon - 21 Iun, 2020

Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23

În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.

Cu dreaptă socotinţă, Părinţii Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească a „Tuturor Sfinţilor”, sfinţenia fiind un dar al Duhului Sfânt pogorât în creaţie în Duminica Cincizecimii. Aşa cum după o ploaie binefăcătoare de primăvară grădinile rodesc şi oferă privirii noastre frumuseţea atât de plăcută a florilor, tot astfel, în urma ploii de har a Duhului Sfânt, în grădina Bisericii au răsărit florile sfinţeniei, pe întreg cuprinsul creştinătăţii. 

Urmând exemplul calendaristic al Duminicii Tuturor Sfinţilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1992, ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în duminica următoare, a doua după Rusalii, tot ca o expresie a darurilor Sfântului Duh, care au rodit în ogorul binecuvântat al ţării noastre. ­Este vorba mai ales de sfinţii necunoscuţi, sau încă necanonizaţi, dar pomeniţi în conştiinţa şi ­evlavia dreptmăritorilor creştini în comuniune cu cei trecuţi deja în calendar.

Două pericope evanghelice, un singur mesaj: misionarism creştin 

La Sfânta Liturghie sunt rânduite a se citi două pericope evanghelice, ambele de la evanghelistul Matei, iar mesajul lor este complementar: chemare la apostolat şi misiune creştină. În prima este vorba de alegerea specială a primilor apostoli, care, din pescari obişnuiţi, aveau să devină „pescari” de oameni; în a doua, despre chemarea generală a ucenicilor, dar şi a tuturor creştinilor să devină lumini ale lumii şi mărturisitori ai Evangheliei, înfruntând cu răbdare şi curaj bătăile şi prigonirile de tot felul din partea potrivnicilor credinţei.

În această a doua categorie se înscriu şi sfinţii români, cunoscuţi şi necunoscuţi, pomeniţi astăzi, între care mulţi au suferit prigoane grele de-a lungul istoriei, iar unii au fost martirizaţi, mai ales în vremurile din urmă, în lagărele şi închisorile comuniste. Paradoxal, însă, în pofida atâtor persecuţii şi martiraje, numărul creştinilor de pretutindeni şi din ţara noastră a crescut considerabil, încât şi martirilor noştri, la fel ca tuturor celor ­seceraţi din întreaga lume, li se potrivesc cunoscutele cuvinte ale scriitorului creştin, Tertulian (160-225): „Plures efficimur, ­quotiens metumur a vobis; semen est sanguis Christianorum” - „Ori de câte ori suntem seceraţi de voi, mai mult ne înmulţim; sângele creştinilor este/se face ­sămânţă (creştinismului, n.n.)” (Apologeticum L, 13).   

Cete de mărturisitori şi martiri români 

Şirul sfinţilor români este alcătuit din cete felurite, cărora Părinţii Bisericii noastre le-au consemnat şi denumiri distincte în sinaxare: ierarhi, cuvioşi, cuvioase, mucenici, muceniţe ş.a. Odată cu cei canonizaţi şi înscrişi, deja, în calendar, în conştiinţa evlaviei poporului nostru sunt pomeniţi şi cei care aşteaptă rânduirea oficială în sinaxarele româneşti, ca sfinţi cunoscuţi cu numele, dar şi pe cei din şirul celor necunoscuţi. În anii de după căderea comunismului ateu, membrii Sfântului Sinod au hotărât canonizarea a zeci de sfinţi, pe diferitele trepte enumerate, cum diferite le-au fost viaţa şi slujirea. Alte canonizări îşi aşteaptă rândul, desigur, din toate straturile sociale şi din toate categoriile sfinţeniei, şi trebuie să avem încredere şi răbdare în acest scop că toate se vor rândui la „plinirea vremii” fiecăruia, cu aceeaşi bună şi dreaptă socotinţă.

O categorie aparte în şirul lor o constituie martirii şi mărturisitorii din lagărele şi închisorile din vremea dictaturilor, comunistă mai ales, dar şi din cea carlistă şi antonesciană. Iar noi avem marea datorie de suflet să nu-i uităm. Nu au fost puţini! Între ei, mulţi şi-au dat viaţa, mărturisindu-L curajos pe Hristos şi încadrându-se, astfel, în cele auzite din Evanghelia a doua: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu…”. Însă unii dintre ei sunt pe nedrept uitaţi, dacă nu chiar „prigoniţi” în continuare, prin felurite răstălmăciri ale vieţii şi slujirii lor, fie din ignoranţă, fie din interes ori din rea intenţie. Să ne fie îngăduit să exemplificăm câteva nume, dar să ne fie şi iertat că nu avem posibilitatea să-i pomenim aici pe toţi câţi ar merita: Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie cu înaltă ţinută ştiinţifică şi morală, martir al închisorii din Aiud, în 1961, la 58 de ani; Mircea Vulcănescu, economist, filosof şi scriitor, martir la numai 48 de ani, tot în Aiud, în 1952. Rosteşte înainte de a muri cuvintele testamentare: „Nu ne răzbunaţi!”; Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt „unul din sfinţii închisorilor”, răpus de boală în temniţa din Târgu Ocna, în 1952, la 31 de ani; Părintele Daniil (Sandu Tudor), poet şi gazetar de mare conştiinţă, monah la Antim şi Rarău, martirizat la Aiud, în 1962, 66 de ani. Nu i se cunoaşte nici mormântul; Costache Oprişan, filosof (a studiat în Germania, cu Heidegger), mort la Jilava, în 1958, la doar 37 de ani; George Manu, fizician, membru corespondent al Academiei Române, figură deosebită în mişcarea naţională de rezistenţă anti­comunistă, martirizat la Aiud în 1961, 78 de ani; Monahia Mihaela Iordache, martiră la Miercurea Ciuc, în 1963, 49 de ani (a se vedea articolul impresionant din „Ziarul Lumina” - 28 nov. 2010: O viaţă jertfită pe altarul credinţei); Pavel Grimalschi, fiu de preot, zidit de viu în pereţii de cărămidă dură ai năprasnicului „Fort 13” Jilava, în 1962 (mărturie, în cartea lui Marcel Petrişor, Fortul 13). Trebuie să amintim, totodată, şi de martirii din vremea dictaturii carliste, din anii 1938-40. Iată câteva exemple, din zecile ce se pot da: Nicoară Iordache, conferenţiar la Catedra de chimie, executat în lagărul de la Miercurea Ciuc (1939), aşezat în genunchi şi rostind „Tatăl nostru” (avea 33 de ani); Nicoleta ­Nicolescu, bătută, violată şi arsă de vie în crematoriu, în 1939, la numai 27 de ani; Vasile Baciu, student din Tecuci, află că pe lista celor ce trebuiau executaţi în noaptea de 21/22 septembrie 1939 este un camarad, tată a trei copii. Cu lacrimi în ochi îl imploră ­­pe jandarm să-i dea drumul camaradului cu copii şi familie ­şi să-l execute pe el. Aşa s-a şi întâmplat…

Sfinţii - rodiri ale harului Sfântului Duh în ogorul creştinătăţii

Am pomenit, iată, doar câţiva din mulţimea celor seceraţi de prigonitori. Paradoxal pentru unii, în pofida uciderilor înfricoşătoare, numărul creştinilor români nu a scăzut, nici în închisori, nici în „libertatea” oferită de perioada comunistă, confirmându-se, astfel, cuvintele lui Tertulian. Propriu-zis, sângele creştinilor s-a preschimbat în sămânţă pentru alţi noi creştini, mulţi dintre ei convertindu-se chiar în închisoare. De aceea, în această sfântă zi să nu-i uităm, aşadar, nici pe martirii închisorilor din România, pomenindu-i la un loc cu toţi sfinţii români, ştiuţi şi neştiuţi, aşa cum frumos glăsuieşte şi îndeamnă troparul ce le este dedicat: „Cuvântul dumnezeiesc pe pământul românesc a odrăslit, iar Biserica străbună cu sfinți s-a împodobit. Vrednici luptători s-au arătat mucenicii și mărturisitorii care pentru Hristos viața și-au jertfit, iar cuvioșii și pustnicii întru nevoințe urmând calea Domnului, chipuri îngerești au dobândit; arhiereii și preoții neîncetat vestind Cuvântul Evangheliei au mărturisit, iar binecre­dincioșii voievozi biserici au înălțat și cu dreptslăvitorii creștini cu râvnă și jertfelnicie credința ortodoxă și țara au apărat. Toate cetele sfinților, împreună rugați pe ­milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” Amin.

Citeşte mai multe despre:   predica  -   Duminica a 2-a dupa Rusalii  -   Duminica Sfintilor Romani