Minune în viaţa unei văduve

Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16

11. Iisus S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime.

12. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea.

13. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!

14. Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.

15. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui.

16. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

În duminica a XX-a după Rusalii, Biserica a rânduit să se citească pericopa evanghelică despre învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), unde ni se relatează că Mântuitorul, înconjurat de ucenici şi de o mulţime de oameni, se apropia de mica cetate Nain, situată undeva aproape de muntele Tabor. Înainte de a intra însă în cetate, s-au întâlnit cu un cortegiu funebru ce se îndrepta spre cimitirul aflat în afara localităţii. Acest convoi ducea la groapă pe un tânăr care murise, singurul fiu al unei văduve. Văzând Iisus mulţimea şi pe mama tânărului care plângea cu lacrimi amare, I s-a făcut milă şi vrând să-i curme durerea, S-a apropiat de ea, spunându-i: „Nu plânge!”. Apoi, S-a îndreptat către cel mort şi i-a zis: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!”. În clipa aceea mortul a înviat, iar Hristos l-a redat viu mamei sale.

Lui Iisus i s-a făcut milă

După cum observăm, prezentarea acestei minuni a Mântuitorului începe prin două imagini sugestive: în versetul al unsprezecelea - imaginea mulţimii care îl însoţea pe Domnul, iar în versetul al doisprezecelea - mulţimea din cetate care îl conducea la groapă pe fiul văduvei. Cel ce este Viaţa în sine ca Dumnezeu şi biruitor al morţii, ca Dumnezeu şi Om, El Însuşi tânăr, se întâlneşte cu omul biruit de moarte. Mulţimea celor care găsiseră prin credinţă viaţa şi mântuirea în Hristos-Domnul se întâlnea cu mulţimea celor îndureraţi de moartea unui concetăţean tânăr. Dacă în relatarea celorlalte minuni ale Sale, evangheliştii notează că Mântuitorul a fost solicitat fie de rudele, fie de prietenii apropiaţi ai celui în cauză sau de ucenicii Săi, în pericopa de la Sfântul Luca scrie că „văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea”. Adică milă de mama văduvă care îşi pierdea, odată cu fiul mort, cea mai mare bucurie, sprijinul ei cel mai de nădejde.

Dintre numeroasele învăţături care se desprind din evanghelia de astăzi, ne vom opri în cele ce urmează asupra temei întâlnirii tinerilor cu Hristos.

Pragmatismul albinei

Atunci când pronunţăm cuvântul „tânăr”, ne gândim la o persoană situată între vârsta adolescenţei şi vârsta adultă. Tânărul are un statut încă nedefinit, este o înmănunchere de posibilităţi. Şi-a precizat anumite opţiuni şi preferinţe, posedă nişte cunoştinţe, face diferite încercări pentru „a-şi găsi drumul”, dar încă nu este angajat într-un proiect existenţial care să-i dea un contur definitiv, aşa cum ar fi căsătoria sau cariera într-un domeniu de activitate, asemenea ciobănaşului nenuntit din Mioriţa.

În tot acest proces de căutare şi definire de sine, întâlnirea şi relaţia cu Hristos trebuie să fie factorul hotărâtor. Nu întâmplător, pericopa evanghelică este precedată de textul de la Galateni 1, 11-19, în care Sfântul Apostol Pavel relatează cum, din tânărul iudeu inteligent şi dedicat care era, devine slujitorul până la martiriu al Domnului Iisus Hristos: „Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge...”. În acelaşi spirit al Sfântului Apostol Pavel, care, la Coloseni 2, 8-9 scrie: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii”, Sfântul Vasile cel Mare, în Omilia a XXII-a către tineri, îi sfătuieşte pe aceştia să se cultive, să cunoască operele autorilor păgâni, dar să preia din ele numai ceea ce este folositor pentru mântuirea sufletului. Fără a respinge scrierile lor, le recomandă cu sinceritate, însă atrage atenţia că trebuie luat din ele numai ceea ce este folositor, dând exemplul albinei, care zăboveşte asupra tuturor florilor, dar nu de la toate culege mierea: „Trebuie, deci, şi voi să citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşază, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere... Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot aşa şi cu nişte scrieri ca acestea; să culegem atât cât este de folos şi să ne ferim de ceea ce este vătămător. Aşadar, chiar de la început se cuvine să cercetăm pe fiecare dintre învăţături şi să le adaptăm scopului urmărit, potrivit proverbului doric: să potrivim piatra după fir”. Aceste sfaturi sunt pe deplin valabile şi pentru tinerii din zilele noastre, care sunt mult mai expuşi capcanelor de tot felul decât erau tinerii din vremea Sfântului Vasile.

Ispitele veacului nostru

Se pune întrebarea: care sunt ispitele şi pericolele ce pândesc astăzi să fure minţile tinerilor?

În primul rând, criza vocaţiilor. Aceasta înseamnă că tinerii sunt tentaţi să îşi aleagă profesia în funcţie de considerente materiale, fără a ţine seama de darurile sufleteşti cu care i-a înzestrat Duhul Sfânt spre a sluji lui Dumnezeu (nu lui Mamona!) şi spre a lucra la zidirea trupului Bisericii, la răspândirea şi apărarea adevărului creştin-ortodox.

În al doilea rând, pluralismul ideologic şi relativismul moral. În lucrarea sa, O istorie a lumii moderne, scriitorul Paul Johnson nota că în mod greşit şi regretabil publicul larg a înţeles teoria relativităţii a lui Einstein în sensul relativismului moral şi că marele savant era foarte mâhnit din pricina aceasta. Privind retrospectiv, spre secolul al XX-lea, plin de experimente şi de atrocităţi nemaiîntâlnite în istorie, conştiinţa umanităţii a înţeles că trebuie să se întoarcă la o etică solidă.

Promovarea desfrâului şi subminarea instituţiei familiei. Aceasta înseamnă degradarea fundamentului biologic al omului (la care contribuie în plus alimentele excesiv prelucrate industrial, plantele modificate genetic), dar şi creşterea copiilor într-un mediu lipsit de dragoste. Există astăzi fenomenul îngrijorător al părinţilor care pleacă să muncească în străinătate pe o perioadă îndelungată, lăsându-şi copiii acasă în seama rudelor. Însă aceştia trăiesc lipsiţi de afecţiunea părintească, veriga de legătură a unei familii. De aici atâtea acte de violenţă care răbufnesc în societate. Nu sunt puţine organizaţiile care pledează pentru sinucidere (sub forma eutanasiei), pentru pruncucidere (sub forma avortului) sau pentru relaţiile împotriva firii. Unde vor duce toate aceste deformări ale naturii umane?

În al patrulea rând, aşa-zisul conflict între generaţii, stil de gândire specific postmodernismului, care îşi propune să clădească o lume nouă exclusiv pe baze raţionale, ignorându-se toată tradiţia, toate creaţiile omenirii de până acum.

În al cincilea rând, concurenţa acerbă şi egoismul, iar în al şaselea rând, împuţinarea modelelor în epoca noastră.

Ignorând valurile

Am consemnat doar câteva dintre pericolele duhovniceşti cu care se confruntă tânărul contemporan. Hristos ne cere să murim păcatului şi să înviem pentru slujirea Sa. „Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbescă” - vorbirea tânărului din Nain este semn al cunoaşterii adevărului. Dar învierea acestui tânăr care, asemenea lui Lazăr, a cunoscut puterea lui Hristos asupra morţii şi asupra păcatului, este semn şi al fortificării voinţei pentru clădirea unei vieţi virtuoase, salvată de lenea şi de lipsa de motivaţie sau de neîncredere cu care se confruntă unii tineri de astăzi. Nici nu se poate să trăiască cineva în adevărul lui Hristos fără să meargă cu hărnicie şi cu încredere pe Calea care este tot Hristos. Putem face o asociere, asemănând mersul Apostolului Petru pe apă către Hristos cu trecerea tinerilor prin viaţă: dacă aceştia îşi vor abate privirea de la Hristos şi vor începe să se lase impresionaţi de tumultul valurilor dimprejur, atunci se vor scufunda puţin câte puţin. Păstrând şi noi în suflet aceste învăţături, să ne ridicăm din moartea necunoaşterii şi a neîncrederii şi să ne învrednicim a săvârşi această călătorie pământească împreună cu şi spre Hristos, ca, la sfârşitul ei, să Îl întâlnim pe Cel spre care am mers.