Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Ne naștem din nou prin credința în Cel Răstignit și Înviat
Duminica dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17:
Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.
Evanghelia duminicii care precede sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne redă un fragment din convorbirea pe care Mântuitorul a avut-o cu fariseul Nicodim. El a venit noaptea să stea de vorbă cu Învățătorul, mânat pe de o parte de dorința de a cunoaște adevărul pe care intuia că-l va găsi în Acest Iisus Care învăța mulțimile cu atâta putere, iar pe de altă parte încercând să se pună la adăpost de privirile confraților săi farisei care, după cum bine știm, au fost dușmani ai Mântuitorului pe tot parcursul activității Sale pământești.
Ne punem totuși întrebarea: de ce a venit Nicodim la Domnul noaptea? Pentru că, făcând acest lucru, el și-a asumat un risc. Putea să fie văzut de cineva și să fie întrebat la fel ca Petru ceva mai târziu, pe când se afla în curtea arhiereului, în timpul procesului Mântuitorului: „Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui?" (Ioan 18, 25).
Pentru nașterea sa din nou, omul are nevoie de o tămăduire îndoită
Din punctul de vedere al simbolismului relatării biblice vom spune că Nicodim, chiar dacă stăpânea învățătura vremii sale, se afla într-un întuneric spiritual, întuneric în care el era totuși frământat de găsirea Adevărului și a Luminii. Și tocmai această stare l-a determinat să-și asume riscul. Totuși, odată ajuns înaintea Domnului, nu I-a adresat nici o întrebare, nici o rugăminte, cum poate ne-am fi așteptat. Dacă mergem cu câteva versete înainte de textul Evangheliei zilei, vom observa că a făcut, mai degrabă, o mărturisire: „Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el" (Ioan 3, 2). După această mărturisire nu mai vine întrebarea sau o eventuală cerere de lămurire pe care am fi așteptat-o de la cărturar, ci Mântuitorul îi dă un răspuns, probabil la o întrebare pe care Nicodim nici nu apucase să o formuleze, ori chiar să o conștientizeze: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 3). Se pare însă că Nicodim a fost și mai derutat în urma acestor cuvinte, întrucât, înțelegând nașterea din nou ca pe ceva fizic, nu pricepea cum se poate face aceasta: „Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?" (Ioan 3, 4). Iisus nu l-a lăsat să aștepte răspunsul, ci a dat o lămurire la ceea ce înseamnă nașterea de sus: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5). Sfântul Chiril al Alexandriei ne lămurește cuvintele Mântuitorului, explicând că, „deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul lui Dumnezeu se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul". (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan). Iată deci că Botezul creștin, pe care Domnul Hristos le-a poruncit ucenicilor să-l ducă în întreaga lume: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă" (Matei 28, 19-20), este cheia care se dă creștinilor spre intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.
Înălțarea șarpelui în pustie, prefigurarea Crucii lui Hristos
Prin toate aceste învățături i-a descoperit Domnul lui Nicodim care este calea spre viața veșnică. Dar pentru activarea căii arătate, pentru ca ea să devină accesibilă omului preocupat de soarta lui și de mântuirea sufletului, mai era nevoie de parcurgerea unei etape deosebit de importante: jertfa de pe cruce. Și tocmai la ea se referă Mântuitorul în textul Evangheliei zilei, când, fără legătură aparentă cu cele de până atunci, Se referă la Moise care a înălțat șarpele în pustie: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 14-15). Episodul șarpelui de aramă cu stâlpul pe care acesta a fost înălțat de Moise la porunca lui Dumnezeu (Numerii 21, 6-9) este una din cele mai importante prefigurări ale Crucii în Vechiul Testament. Semnificația acelui moment este explicată foarte frumos de Sfinții Părinți: „Tot ca figură și ca semn a fost și ridicarea Crucii aceleia făcute împotriva șerpilor care mușcau pe fiii lui Israel, pentru mântuirea celor ce aveau să creadă că încă de atunci s-a propovăduit moartea șarpelui și mântuirea celor mușcați și care se refugiau la Cel Care avea să fie răstignit" (Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon).
Ca un învățat al vremii sale, Nicodim cunoștea, cu siguranță, Scripturile Legii celei Vechi. Ne putem pune însă întrebarea: în ce măsură va fi înțeles el atunci cuvintele Celui pe Care-L numea învățător venit de la Dumnezeu? Știm că și ceilalți ucenici ai Domnului, cu toate că li s-a vorbit în multe rânduri despre jertfa pe cruce, ce avea să vină, au înțeles pe deplin cuvintele Învățătorului lor abia după trecerea tuturor acestor evenimente și după pogorârea asupra lor a Duhului Adevărului. Socotim, prin urmare, că nici Nicodim nu va fi fost în măsură să pătrundă în acea noapte înțelesul celor auzite, cu atât mai mult cu cât nici Evanghelia nu ne spune că el ar mai fi răspuns ori întrebat ceva pe Învățătorul.
Cu Sfântul Botez începe nașterea noastră din apă și din Duh
Avem încredințarea că învățatul evreu va fi păstrat aceste cuvinte în inima sa și, în timp, ele vor fi lucrat acolo. Dovada sunt două momente de mai târziu. Primul din ele este plasat în timpul activității Mântuitorului, pe când căpeteniile poporului căutau să-L prindă. Atunci Nicodim a luat apărarea Domnului: „A zis către ei Nicodim: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?" (Ioan 7, 50-51), riscând să-și atragă antipatia celorlalți farisei: „Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc" (Ioan 7, 52).
Al doilea moment ce dovedește că întâlnirea nocturnă a ucenicului tainic cu Învățătorul a fost lucrătoare vreme îndelungată îl avem în episodul, mult mai cunoscut, al coborârii de pe cruce când, împreună cu Iosif din Arimateea, Nicodim s-a îngrijit de înmormântarea după datină a Domnului (Ioan 19, 39).
Evanghelia de astăzi se încheie cu o reafirmare a scopului venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ, cu o lămurire ce se adresa atât lui Nicodim, cât mai ales tuturor celor ce-L vor urma pe Mântuitorul până la sfârșitul veacurilor: Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca lumea să se mântuiască prin El (cf. Ioan 3, 17).
Având în vedere toate cele de mai sus, nu ne rămâne decât să conștientizăm faptul că noi, creștinii, având deja primită prin Taina Sfântului Botez nașterea cea din apă și din Duh, suntem datori să o facem lucrătoare de-a lungul întregii vieți, așa cum chiar în rânduiala Botezului am făgăduit, unindu-ne cu Hristos și crezând Lui ca unui Împărat și Dumnezeu.