O „carte” uimitoare care poartă pe Cuvântul cel viu

Nașterea Maicii Domnului (Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el. 

Spre deosebire de Anul Nou calendaristic, cel bisericesc începe la 1 septembrie, iar prima sărbătoare a acestuia este Naşterea Maicii Domnului, care nu a fost rânduită în această perioadă la voia întâmplării, ci pentru a evidenția faptul că de acum se ivesc zorii mântuirii și plinirea vremii este tot mai aproape.

Conform tradiției bisericești, Sfânta Fecioară Maria s-a născut în ziua de 8 septembrie, oferind negrăită bucurie nu doar pă­rinților ei, ci întregii uma­nități, pentru că opera de răscumpărare a omenirii din robia diavolului era tot mai aproape, numărându-se de acum în ani.

Primele șase cifre sunt ale creației, ale lucrării, reprezentând zilele în care Dumnezeu a adus lumea în existență. Numărul șapte este al zilei odihnei Domnului și a omului, la porunca lui Dumnezeu, care se repetă săptămânal și trece, ca și omul. Cifra a opta însă închipuie ziua veșniciei, odihna veacului viitor, ziua veșnicei prăznuiri cu Domnul Hristos, care nu va avea sfârșit. De aceea Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Fecioară Maria să vină în această lume în ziua de 8 septembrie, pentru a arăta că datorită nașterii ei, urmată de o viață fără de păcat, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat din pântecele ei cel preacurat, a biruit moartea și le-a dăruit oamenilor viața veșnică în Împărăția cerurilor.

Sfânta Scriptură nu consemnează nașterea Sfintei Fecioare Maria, însă avem informații despre aceasta în Sfânta Tradiție.

Nașterea Sfintei Fecioare Maria face legătura dintre Vechiul și Noul Testament, punând capăt etapei promisiunilor și a aștep­tării și inaugurând vremea harului și a mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că așa cum a afirmat Sfântul Ioan Evanghelistul, „Legea prin Moise s-a dat, dar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).

Anticipăm re-crearea noastră

La acest praznic noi anticipăm re-crearea noastră prin har, schimbarea Legii celei Vechi și trecătoare cu cea Nouă și nepieritoare, înlocuirea literei cu Duhul şi a umbrei cu realitatea.

Tatăl Sfintei Fecioare Maria se numea Ioachim și se trăgea din Betleem, din neamul lui David. Ana, soția lui, era din acelaşi neam, ea fiind fiica preotului Matan şi a soţiei sale, Mariam.

După căsătorie, cei doi s-au stabilit în Ierusalim.

Cu toate că Ioachim și Ana își doreau foarte mult un copil, anii treceau, dar dorința lor nu se împlinea.

Evreii știau prea bine că din poporul lor se va naște Mesia, de aceea aveau numeroși copii, cu gândul că unul dintre ei va fi Mântuitorul lumii sau cel puțin un predecesor al acestuia. Din acest motiv, familiile fără copii erau considerate uitate sau chiar blestemate de Dumnezeu, fiind disprețuite și uneori ironizate.

Ioachim și Ana erau oameni cu frica lui Dumnezeu, rugători, postitori și milostivi, dar cu toate că săvârșeau numeroase fapte bune, dorința lor cea mai fierbinte, de a avea un copil, nu se realiza.

Cu prilejul unei mari sărbători, cei doi au dus la templul din Ierusalim un dar, însă preoții au refuzat să-l primească, spunându-le că din moment ce ei sunt deja în vârstă și nu au nici un copil, Dumnezeu nu se va bucura de jertfa lor.

Rușinați și răniți profund, pentru ceva de care nu erau vinovați, cei doi soți au plecat spre casă. Pe drum însă, Ioachim i-a spus Anei că el se va retrage o perioadă de timp pentru post și rugăciune mai intensă în peștera de la Hozeva, în care prorocul Ilie a fost hrănit de corbi, îndemnând-o și pe soția lui să-și sporească faptele de milostenie, postul și rugăciunea, în speranța că Dumnezeu îi va asculta și pe ei și îi va binecuvânta cu un urmaș.

Avându-i în minte pe Avraam şi pe Sara, precum şi pe alții care au trăit aceeași experienţă nefericită ca și a lor, dar în cele din urmă au dobândit un copil, cei doi soți și-au înmulțit rugăciunea, făgăduindu-I lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil Îl vor închina Lui.

Văzând credința, răbdarea și perseverența lui Ioachim și a Anei, Dumnezeu i-a trimis fiecăruia dintre cei doi câte un înger, care le-a vestit că rugăciunea le-a fost ascultată și că vor avea o fiică, pe care să o numească Maria.

Cei doi s-au revăzut plini de bucurie în casa lor din Ierusalim, iar la scurt timp Ana a zămislit.

Se crede că Ioachim și Ana aveau o casă în apropierea scăldătorii Vitezda din Ierusalim, unde s-a născut și și-a petrecut primii ani ai vieții Sfânta Fecioară Maria.

În vechime, în locul respectiv a fost construită o biserică bizantină, care a fost parțial distrusă de perși în anul 614, fiind ulterior restaurată, dar apoi a ajuns din nou în ruine.

În prezent, lângă fosta biserică bizantină există un lăcaș de cult închinat Sfinților Ioachim și Ana.

În faptul că Ana a fost stearpă, Sfântul Ioan Damaschin vede sterilitatea sau lipsa harului dumnezeiesc din întreaga umanitate în urma păcatului stră­moșesc și a celor personale să­vârșite de toți oamenii, conform celor afirmate de psalmistul David: „Domnul a privit din cer spre fiii oamenilor să vadă dacă este cineva care înțelege sau care-L urmează pe Dumnezeu, dar toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu-i nimeni care să facă binele, nu, nici măcar unul nu este!” (Psalmul 13, 2-3). Odată cu izbăvirea Anei, manifestată prin zămislirea și naşterea Sfintei Fecioare Maria, s-a dovedit că harul dumnezeiesc a început să lucreze din nou în umanitate, chiar dacă nu într-un mod deplin.

Natura umană începe să se transfigureze

Minunea întrupării Domnului Hristos necesita acest miracol prealabil, parte integrantă a unui proces de pregătire treptată, în care natura umană avea să cedeze tot mai mult locul harului dumnezeiesc.

Nu doar Ioachim și Ana nu au putut avea copii, la fel s-a întâmplat și cu alte cupluri faimoase din Vechiul Testament, cum au fost: Avraam și Sara (părinții lui Isaac), Isaac și Rebeca (părinții lui Isav și Iacov), Elcana și Ana (părinții lui Samuel), Zaharia și Elisabeta (părinții Sfântului Ioan Botezătorul), care au fost binecuvântați de Dumnezeu cu copii în urma a numeroase și fierbinți rugăciuni, iar toți aceștia au jucat un rol important în istoria poporului ales și chiar a mântuirii lumii.

Cu toate acestea, există și o deosebire între Ioachim și Ana și toate celelalte personalități pomenite din Vechiul Testament, pentru că, în afară de Ioachim și Ana, toate celelalte cupluri au avut băieți, dar cu toate acestea, Sfânta Fecioară Maria s-a ridicat cu mult deasupra tuturor, din moment ce ea este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.

Ioachim și Ana și-au numit fiica Maria, după cum le spusese îngerul care le-a vestit nașterea ei. Şi aceasta cu toate că în limba ebraică acest nume se găsește sub formele de „Miriam” sau „Mariam”, așa cum se numea sora lui Moise, care era prorociță (Ieșire 15, 20), fiind cel mai frecvent nume pe care îl poartă femeile din Țara Sfântă până în zilele noastre, întrucât Noul Testament a fost scris în limba greacă, Maica Domnului a fost întotdeauna numită Maria, purtând forma grecizată a numelui ebraic.

Din punct de vedere etimologic acest nume provine ori din egipteană, ori din ebraică și are multiple semnificații, precum: „binecuvântată de Dumnezeu”, „doamnă”, „împărăteasă”, „stăpână”, „cea aleasă”, „cea frumoasă” etc.

Numele de Maria este frecvent întâlnit în Noul Testament, unde pe lângă Maica Domnului l-au mai purtau cinci femei, iar pentru a nu fi confundate între ele, după nume se adăuga întotdeauna o relație a acelei femei legată de alte persoane sau locuri. Trei femei numite Maria le întâlnim în preajma Domnului Hristos: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa (cunoscută și sub numele de Maria, mama lui ­­­Iacob) și Maria, sora lui Lazăr. Acestora li se adaugă Maria, mama lui Ioan Marcu (Faptele Apostolilor 12, 12) și Maria din Roma (Romani 16, 6).

Închinată Domnului la vârsta de 3 ani

Timp de trei ani, Ioachim și Ana s-au bucurat de fiecare moment trăit alături de fiica lor, însă după cum Îi promiseseră lui Dumnezeu, când aceasta a împlinit vârsta de 3 ani, au dus-o la templul din Ierusalim și I-au închinat-o Domnului, fiind primită cu multă bucurie la templu, unde ea s-a pregătit să devină templu viu, adică cea în care se va sălășlui după Buna Vestire Fiul lui Dumnezeu, asu­mându-Și din ea firea cea omenească pentru a o îndumnezei.

Pentru ca Dumnezeu să poată mântui omenirea era nevoie de o persoană în care dreptatea şi curăţia să fie prezente la un nivel care să permită întruparea Fiului Său, fiindcă Dumnezeu nu vine acolo unde există răutate, păcat și necredinţă. Conform mărturiei fericitului Ieronim, toţi sfinţii au luat de la Dumnezeu câte unul sau mai multe daruri, în timp ce Sfânta Fecioară Maria a fost plinirea tuturor darurilor dumnezeiești. Sfânta Fecioară Maria este jertfa de curăţire a umanităţii înainte ca jertfa supremă a Domnului Hristos pe cruce să ne împace desăvârşit cu Dumnezeu Tatăl.

Sfânta Fecioară Maria este primul om care prin viaţa ei curată, dedicată în întregime lui Dumnezeu, a arătat ce este de fapt natura umană veritabilă. Ceea ce dovedește că suntem oameni adevărați este iubirea deplină față de Dumnezeu şi de semeni. Deşi născută cu păcatul strămoşesc, Sfânta Fecioară Maria a stat de la începutul vieţii ei împotriva răului şi a păcatului, păstrându-se curată şi oferind lui Dumnezeu firea umană în frumuseţea ei neîntinată cu păcate personale. Numai aşa Fiul lui Dumnezeu a putut să Se întrupeze din pântecele ei.

Opera întrupării Fiului lui Dumnezeu nu este doar lucrarea Sfintei Treimi, ci şi rodul credinței și voinţei Sfintei Fecioare Maria, deoarece Fiul lui Dumnezeu nu-Şi putea alege de mamă decât pe cea mai înaltă dintre toate ființele umane, cea în care să se vadă scopul pentru care Dumnezeu a creat natura umană, anume ca să existe o ființă omenească în stare să slujească scopului dumnezeiesc, acela de a face posibilă întruparea Fiului Său.

Legătura dintre aurora dimineţii şi soare

Sfinţii Părinţi, vorbind despre legătura dintre Maica Domnului şi Fiul ei, adeseori o aseamănă cu legătura dintre aurora dimineţii şi soare. Deși aurora este produsă de soare, totuşi soarele răsare din ea. Tot aşa, din pântecele Sfintei Fecioare Maria S-a născut Însuşi Creatorul ei. Și precum aurora, încă înainte de răsăritul soarelui, oglindeşte şi revarsă în lume o parte din frumuseţea şi strălucirea soarelui, tot aşa şi Fiul lui Dumnezeu a purtat de grijă ca, încă înainte de naşterea Sa în lume, râuri de har şi de sfinţenie să se reverse în sufletul aceleia care avea să-I fie Maică. Pentru aceasta Dumnezeu a curăţit-o şi a sfinţit-o la Buna Vestire, învrednicind-o astfel să-L primească spre întrupare pe Fiul lui Dumnezeu.

Prin nașterea Fiului lui Dumnezeu din pântecele preacurat al Sfintei Fecioare Maria s-a arătat o „lume nouă” şi un „rai străin”, din care s-a zămislit un nou Adam, Care îl plămădeşte din nou pe vechiul Adam şi înnoieşte lumea. Era nevoie de o „nouă rădăcină” în mijlocul umanităţii, de un „om nou” care să poată îndrepta iarăşi libertatea noastră spre Dumnezeu. Această rădăcină nouă și acest om nou este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Care Se întrupează, devenind astfel pentru omenire noua rădăcină, noul început, „aluatul cel nou”.

Prin nașterea Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria s-a pregătit pe pământ o „carte” uimitoare, care este vrednică să poarte nu numai întipărirea unor cuvinte, ci în chip negrăit pe Însuşi Cuvântul viu, născut înainte de veci din Dumnezeu Tatăl, şi Care poate să-i mântuiască pe cei care se apropie de El.

Astfel, Maica Domnului este cea care recheamă firea noastră ce-şi pierduse „floarea” şi care căzuse din locul „neveştejit al desfătării”. Ea este cea care o readuce la bună-înflorire şi dăruindu-i înflorire veşnică, prin Fiul ei o duce în rai.

Nor dătător de ploaie mântuitoare

Maica Domnului este un cer însuflețit care Îl poartă în brațele ei pe Soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la ajutorul ei. Ea este ca un nor dătător de ploaie mântuitoare, purtând în pântecele ei dumnezeiasca ploaie care udă și adapă pământurile cele cuvântătoare. Ea este ca o masă având pe ea pâinea vieții, din care mâncând credin­cioșii cu vrednicie vor trăi în veac. Ea este ca o vie care poartă strugurele ce îi adapă cu vinul cel dulce pe credincioși. Ea este ca o mielușea preanevinovată care Îl poartă pe mielul „Cel ce ridică păcatul lumii”.

Dacă Domnul Hristos este expresia desăvârșită a iubirii lui Dumnezeu, Maica Domnului este prefigurarea acestei iubiri.

Troparul sărbătorii de astăzi glăsuiește: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”. Conform acestuia, dacă Eva a adus în lume blestemul, Sfânta Fecioară Maria, noua Evă, a adus binecuvântarea; dacă Eva a adus în lume moartea, Maica Domnului a născut Viața cea adevărată și veșnică; dacă Eva s-a făcut pricinuitoare a căderii, Sfânta Fecioară Maria, prin ascultare și smerenie, a devenit pricină a binecuvântării și a bucuriei pentru toată lumea.

Datorită importanței ei la opera de răscumpărare a lumii, Maica Domnului are zece zile de sărbătoare și de pomenire în calendarul creștin, după cum urmează:

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, în 9 decembrie, care a avut loc în Ierusalim.

Naşterea Maicii Domnului o prăznuim astăzi, 8 septembrie, și s-a petrecut tot în Ierusalim.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului la vârsta de 3 ani o sărbătorim în 21 noiembrie și a avut loc tot în Ierusalim.

Buna Vestire, prăznuită în 25 martie, a avut loc în Nazaret.

Adormirea Maicii Domnului, pomenită în 15 august, s-a petrecut tot în Ierusalim.

Patru sărbători sau pomeniri ale Sfintei Fecioare Maria au avut loc în Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin:

Izvorul Tămăduirii (care se sărbătorește în vinerea din Săptămâna Luminată, fiind cu dată schimbătoare).

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu de către împăratul Leon I, în anul 473, în biserica din Vlaherne, pomenită în 2 iulie.

Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului de către Patriarhul Eutimie într-o raclă din biserica Maicii Domnului, din cartierul constantinopolitan Halcoprotia, în 31 august.

Acoperământul Maicii Domnului, prăznuit la 1 octombrie, este legat tot de Constantinopol.

Cea din urmă sărbătoare a Sfintei Fecioare Maria este Soborul Maicii Domnului, în 26 decembrie.

Maica Domnului se bucură de o cinste deosebită în Biserica noastră, de aceea la fiecare ectenie slujitorii ei rostesc următoarea cerere: „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stă­pâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fe­cioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim”.

Din moment ce Fiul lui Dumnezeu întrupat Îl are pe Dumnezeu Tatăl ca Părinte și pe Sfânta Fecioară Maria ca Mamă, înseamnă că Preacurata a primit din partea lui Dumnezeu Tatăl, în calitate de fiică a Lui, care a stat în ascultare desăvârșită de El, puterea de a săvârşi pe pământ, în timp, ceea ce El a săvârșit în cer, în veșnicie.

Mama noastră, a tuturor

Pe când Domnul Hristos se afla pe cruce, „văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: «Femeie, iată, fiul tău!». Apoi i-a zis ucenicului: «Iată, mama ta!». Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27). Din cuvintele adresate de Mântuitorul Sfântului Apostol Ioan constatăm că Acesta i-a zis „Iată, mama ta!” și nu „mama Mea”, deci l-a îndemnat să aibă grijă de ea ca de propria sa mamă. Întrucât la momentul respectiv ucenicul iubit îi reprezenta pe toți cei care vor crede în Domnul Hristos, expresia „Iată, mama ta!” înseamnă de fapt „Iată, mama voastră, a tuturor!”, după cum „Femeie, iată fiul tău!” înseamnă pentru ea „iată fiii tăi!”, adică toți cei care vor îmbrățișa învățătura creștină, de aceea noi considerăm că Sfânta Fecioară Maria este maica tuturor crești­nilor care o cinstesc.

De asemenea, din moment ce Biserica este Trupul tainic al Domnului Hristos, în calitate de Maică a Domnului, Sfânta Fecioară Maria este și Maica Bisericii și, prin urmare, și maica tuturor creștinilor care o venerează.

Să urmăm exemplul Maicii Domnului și al părinților ei, care au fost rugători, postitori, milostivi și au săvârșit numeroase fapte bune și să ne rugăm Sfintei Fecioare Maria, Maica noastră, să mijlocească pe lângă Fiul ei pentru noi.