Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești!

Sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești!

Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Radu Petre Mureșan - 07 Iun, 2015

Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau ţarini, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi.

În prima duminică după sărbătoarea Rusaliilor se citeşte un text compozit alcătuit din versete de la Sfântul Evanghelist Matei. Este un text provocator, greu de înţeles, de acceptat și de primit în sufletul nostru. Pentru că Domnul ne spune nişte lucruri foarte clare, dure chiar, din care noi înţelegem că mântuirea este foarte departe pentru fiecare din noi. Cu siguranță că vom găsi situaţii, în viața noastră concretă, în care nu L-am mărturisit pe Domnul şi atunci nici El nu ne va mărturisi pe noi sau că nu am lăsat case, fraţi, surori pentru Domnul și atunci nu suntem vrednici de El. Mai mult, la Sfântul Evanghelist Luca găsim un alt text care spune la fel de categoric: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl și pe mama și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și pe sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).

Ordo amoris

Domnul Cel Blând și Milostiv, Cel care ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmașii noștri, iată că ne cere acum să-i lăsăm pe cei dragi ai noștri, să nu ne mai intereseze de tată, de mamă, de frați, de surori, de soție, de copii, și chiar să-i urâm. Cum putem să înțelegem cuvintele Domnului? Mântuitorul Iisus Hristos ne cere să ierarhizăm iubirea noastră şi relaţiile cu cei din jur, în aşa fel încât El să fie mai presus de toate aceste lucruri. Nimic din această lume nu poate fi pus în balanță cu Domnul. Deci dacă un lucru din viața la care ții foarte mult sau de care ești foarte atașat îl lași pe planul al doilea pentru a pune pe primul loc pe Mântuitorul Hristos, acel lucru nu îl pierzi, ci îl câștigi însutit. Ne putem aduce aminte de dreptul Iov, care avea o situație deosebită, materială și familială, care a pierdut totul într-o clipită, pentru ca apoi să recupereze toate lucrurile pe care le-a pierdut cu asupra de măsură și să trăiască o întoarcere a belșugului, a împlinirilor, a cinstei, cu mult mai mult decât a primit înainte. Cum a fost posibil acest lucru? A fost posibil deoarece, atunci când a pierdut totul, nu L-a pierdut pe Dumnezeu, având puterea să spună cu toată ființa lui: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat!”.

Domnul Hristos nu exclude iubirea față de tată, de mamă, de frați, de surori, de copii, care-i o iubire firească, binecuvântată de Dumnezeu. Nici nu cere Domnul de la noi să ne renegăm relațiile de familie. Ci ne cere să înțelegem că trebuie să lăsăm toate cele pe care le iubim, să le „abandonăm” în favoarea Domnului tocmai pentru a le putea avea cu adevărat, pentru a le putea primi înapoi însutit. Și atunci cuvintele Domnului din Sfânta Evanghelie nu ne mai apar incomode sau înfricoșătoare, decât în măsura în care noi nu suntem destul de dăruiţi Lui, în care El nu are locul cel mai important în viaţa noastră.

Acolo unde este Domnul, egoismul nu are loc

Trebuie să înțelegem de aici că Mântuitorul vrea să fie o realitate concretă în viața noastră de zi cu zi. Fiecare din noi ar trebui să ne întrebăm dacă Mântuitorul Hristos este prezent în familia noastră, în viul existenței noastre de fiecare zi. Pentru aceasta ne putem gândi la o familie în care apare un copil. Acel copil este o prezență concretă care redimensionează relația dintre cei doi soți și este în același timp o realitate superioară lor. Tot astfel ar trebui să fie și relația noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos. El este o realitate superioară în comparație cu tot ceea ce noi trăim în viața aceasta. El nu împuținează relațiile dintre noi, ci le dă consistență, le consolidează, le întărește cu asupra de măsură.

Pentru că acolo unde este Mântuitorul Hristos prezent, este o mare deschidere spre celălalt, în timp ce lucrurile care sunt omeneşti sunt limitate, există limite în iubirea dintre soţi, în iubirea dintre părinţi. Orice iubire de aici, de pe pământ, tinde adesea să se dezvolte egoist, există un egoism în doi într-o familie, apoi în trei, dacă apare şi copilul. Prezența Mântuitorului Hristos este o garanţie a deschiderii totale. Am putea ajunge la o înţelegere cu adevărat a acestui text atunci când vom conștientiza faptul că creştinismul nu este doar o religie, ci este mai mult decât o religie. În creştinism, după Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu e pe pământ şi omul e în cer. De aceea, creştinismul nu este doar o religie în sensul comun al termenului, ci este vieţuirea împreună a noastră cu Dumnezeu.

Sfinţenia, nu teorie, ci experienţa relaţiei cu Dumnezeu

Aceasta e cheia sfințeniei pentru toți cei care „nu am fost tăiați cu fierăstrăul”, sau care nu am înfundat temnițele comuniste, care nu am fost chinuiți și batjocoriți pentru că L-am mărturisit pe Domnul. Şi te poţi întreba: oare noi nu avem nici o șansă la sfințenie? Să nu uităm că printre sfinți se numără și cuvioși părinți, bărbați și femei care în mijlocul societății, în viața de familie, în munca de toate zilele s-au îngrijit de sufletele lor și au păstrat legătura cu Dumnezeu prin rugăciune și viață cinstită. Aceasta ne arată că sfințenia nu este un cerc închis, ea poate fi dobândită de oricine. Sunt multe moduri prin care dobândim sfinţenia. Dar ce e comun la toţi cei pe care i-a amintit Apostolul de azi? Această iubire pentru Domnul, această capacitate a lor de a-L mărturisi pe Mântuitorul.

Cea mai largă cale spre sfințenie este relația cu Mântuitorul Care este accesibil tuturor în planul concret al vieții, să poţi avea o relaţie cu Domnul, dacă se poate neîntreruptă. Dacă Eu sunt cu voi, ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, apoi şi voi trebuie să fiţi cu Mine. Dacă Eu nu sunt cu voi în toate ale voastre concrete, atunci nici voi nu puteţi fi cu Mine: iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor, aşa cum auzim şi la Evanghelia Utreniei acestei duminici. Dacă noi nu Îl lăsăm pe Mântuitorul Hristos să pătrundă şi să dea sens întregii noastre existențe, atunci singuri ne rupem de El, ne izolăm. Necazul este că noi nu am făcut pasul de la relația teoretică cu Hristos la relația cu El ca persoană, ca realitate, ca El să intre în viața noastră concretă, să fie o realitate vie. Atunci vom înțelege că textul nu este greu și ni se adresează nouă care trăim obișnuita viață cotidiană.

Duminica Tuturor Sfinţilor ne aminteşte de toate reuşitele omului în relaţia cu Dumnezeu

Sărbătoarea Tuturor Sfin­ților este o sărbătoare care stă sub semnul Rusaliilor și care pune în fața evlaviei noastre toți sfinții lui Dumnezeu răsăriți pe cuprinsul întregului pământ. Ei sunt în comunitate, sunt pomeniți împreună. Sunt foarte mulți care au devenit sfinți înaintea lui Dumnezeu, dar nu și a oamenilor, în sensul că oamenii nu i-au remarcat, atsfel încât să-i păstreze în memoria colectivă. Și atunci trebuie pomeniți cu titlu general azi. În duminica pregătitoare dinainte de Rusalii, Domnul nostru Iisus Hristos vorbește despre unitatea oamenilor prin Duhul Sfânt. Așa cum Domnul Hristos este cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în Treime, așa este și cu oamenii pe pământ prin Persoana Sa divino-umană. El dorește ca oamenii care cred în El și păstrează legătura cu El să fie integrați de Dumnezeu în unitate (unitatea credinței). Și atunci toată șansa noastră este relația cu Mântuitorul Hristos. Numai Dum­nezeu-Omul este punte între oameni și Dumnezeu. Îl mărturisim pe Dumnezeu Întrupat, sau nu? Dacă Îl mărturisim, și El ne măr­turisește pe noi cu mărturisire dumnezeiască. Noi nu putem fi în această unitate a sfințeniei decât prin Mântuitorul Iisus Hristos. Este ceea ce în termeni teologici se numeşte mântuire obiectivă, adică condiţii obiective pentru om de a intra în relaţie cu Dumnezeu. Eu pentru aceştia mă rog, zice Domnul, nu pentru lume. Mântuirea subiectivă nu se realizează cu toţi oamenii, deși toţi au şanse, fiindcă nu în toţi se concretizează până în detaliu această relaţie posibilă între om şi Dumnezeu.

Noi, oamenii, onorăm oare această relaţie cu Domnul? Iată, Duminica Tuturor Sfinţilor ne aminteşte de toate reuşitele omului în relaţia cu Dumnezeu. Oameni care în nenumărate şi uneori imposibile, la prima vedere, moduri au reuşit să primească sfinţenia, să se autodepăşească. Ei sunt eroi ai Duhului Sfânt, care mărturisesc neîntrerupt pe Dumnezeu. Ei sunt acel „nor de mărturii” care ne ocrotește și în viața de aici, și în viața cealaltă, unde sfinții alcătuiesc Biserica triumfătoare. Şi îi pomenim pe toţi.

„Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta...”

Rostul acestei duminici este și de a pomeni sfințenia în general. Dar ce este sfințenia?

Biserica creștină nu are o sfințenie de tip yoga în care omul face anumite exerciții extraordinare de evlavie și devine dumnezeu, sau chiar mai sus decât dumnezeu, intră în absolut. (Îmi voi pune tronul meu mai sus decât Dumnezeu, spune Lucifer). Sfin­țenia nu presupune neapărat semne și minuni, așa cum suntem obișnuiți să credem. Pentru că minuni care să uimească pe oameni pot face și vrăjitorii, scamatorii sau fachirii. În creștinism, soarta omului atârnă de ex­pe­riența cu Mântuitorul Iisus Hristos. Este singura experiență care poate deschide porțile raiului. Din această perspectivă trebuie înțeleasă duminica de azi. „Că tu ești sfințirea noastră și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”, spunem în slujbele Bisericii.

În duminica aceasta pomenim sfințenia și sfințirea. Când pomenim sfințenia, când pomenim pe sfinți, avem datoria să ne gândim că și noi suntem chemați să fim sfinți. Ar trebui să fim preocupați să fim sfinți, or, pentru noi, sfințenia e un ideal foarte îndepărtat! Trebuie să conștien­tizăm că suntem ceea ce dovedim prin viața noastră, prin nepăsarea noastră, prin lucrurile care nu se potrivesc cu credința, aceasta suntem. Cum ne putem afla drumul sfințeniei? Prin slujbele dumnezeiești, prin rugăciune particulară zilnică, prin fapte bune, prin rânduielile Bisericii, prin Sfintele Taine, prin Sfânta Euharistie. Căci atunci când am primit Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos spunem: „Întărește-ne pe noi întru sfințenia Ta….”

Cerem sfințenie, să fim sfințiți. Din păcate, noi gândim lucrurile credinței în cheie materialistă, gândim cantitativ. Când se pune problema sfin­țeniei, noi gândim că sfințenia este un ceva pe care îl luăm, iar dacă l-am luat, îl avem. Așa gândim noi în legătură cu Sfânta Împărtășanie, cu agheasma, cu Sfintele Moaște. Există o luptă pentru aceste depozitare ale sfințeniei lui Dumnezeu și credem că dacă le-am apucat, ca pe o pradă, le avem. Sfințenia este o problemă de relație, nu de posesiune, nu o problemă de a avea, ci de a fi. În lumea materială, dacă cumperi ceva, ai, cu sfințenia, lucrurile nu stau la fel. Sfințenia este ceva dinamic, ceva viu deoarece Izvorul sfințeniei nu e pe pământ, nu ține de ceva ce am făcut noi. Izvorul sfințeniei este dincolo de lumea aceasta. Este Dumnezeu și toată revărsarea de sfințenie este lucrarea Duhului Sfânt. Prin Duhul Sfânt se stabilește o relație între oameni și Dumnezeu și o adevărată relație între oameni. Sfințenia este a lui Dumnezeu și El revarsă această sfințenie peste cei care sunt în legătură cu El.