Sfânta Cruce - semnul iubirii care învinge păcatul şi moartea

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel Care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.

Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci face o legătură între şarpele care a fost înălţat de către Moise în pustie şi înălţarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Se ştie că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulţi oameni mureau fiindcă erau atacaţi de şerpi veninoşi. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise să înalţe un şarpe de aramă şi oricine se va uita la şarpele de aramă, înălţat în pustie, se va vindeca. Această vindecare a oamenilor care erau muşcaţi de şerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Nu vedeţi potrivirea chipului cu adevărul? Atunci evreii au scăpat de moarte, dar de o moarte temporală; acum credincioşii sunt scăpaţi de moartea veşnică. Atunci şarpele înălţat în aer vindeca muşcăturile şerpilor; Iisus vindecă rănile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se uşurează de toate păcatele sale. Acolo spânzura un chip de aramă, care reprezenta un şarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfânt. Acolo, un şarpe muşca şi un şarpe vindeca; aici moartea biruieşte moartea şi moartea dăruieşte viaţă" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia 27, 2; trad. în limba română de diacon Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 129).

În Antichitate crucea era un instrument de tortură şi de ocară pentru răufăcători. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, primind a fi răstignit pe cruce din iubire pentru oameni şi luând asupra Sa păcatele lumii, a transformat crucea din instrument de ocară şi de tortură în simbol al iubirii de viaţă făcătoare. Prin moartea Sa, Hristos Domnul a biruit păcatul şi moartea, iar prin Învierea Sa din morţi a arătat slava Crucii ca fiind slavă a iubirii Sale jertfelnice, sfinţitoare şi de viaţă făcătoare. De aceea, cântăm noi în fiecare Duminică: "Iată, prin cruce, a venit mântuire la toată lumea".

Crucea, izvor de mântuire şi de viaţă veşnică

Transformarea morţii lui Hristos în viaţă veşnică arată şi transformarea Crucii din instrument de tortură sau de ocară în izvor de mântuire, de viaţă veşnică. Evanghelia ne spune că "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In. 3, 16).

Apoi Iisus spune că "Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască prin El" (In. 3, 17). Aşadar, vedem că Sfânta Cruce arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea. Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârşite şi mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu faţă de oameni, o iubire care respectă libertatea omului chiar şi atunci când omul Îl respinge pe Dumnezeu sau nu Îl primeşte. Crucea Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură şi de violenţă. De fapt, Hristos a fost răstignit pe cruce, ca urmare a invidiei, a urii şi a violenţei mai-marilor cărturarilor şi fariseilor, care Îl invidiau şi Îl urau pe Iisus tocmai pentru că mulţimile Îl iubeau pe El, credeau în El şi Îl urmau.

La răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos au participat şi păgânii, adică soldaţii romani, care ocupaseră Ţara Sfântă şi erau conduşi de procuratorul Ponţiu Pilat. Dar atât de mare a fost iubirea lui Dumnezeu arătată în Mântuitorul Iisus Hristos, încât El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate, la dispreţ cu dispreţ, ci S-a smerit şi a răbdat umilinţa şi suferinţa până la moarte, şi încă moartea pe cruce, destinată tâlharilor sau răufăcătorilor. Ca Dumnezeu atotputernic, Iisus Hristos putea oricând să nimicească pe vrăjmaşii Săi, dar nu a răspuns la răutate cu răutate, ci a zis: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!" (Lc. 23, 34). Această putere a iubirii jertfelnice, de a ierta, în loc de a te răzbuna, de a birui răul cu binele, este iubirea smerită a lui Hristos.

Smerenia împreună cu răbdarea îndelungă a Mântuitorului Iisus Hristos, arătată pe Cruce, face din Sfânta Cruce armă nebiruită şi semn de înfricoşare pentru demoni, care sunt mândri şi răi. Smerenia Lui şi bunătatea Lui îi înfricoşează pe demonii mândri şi răi. În acest sens, spune Sfântul Apostol Pavel, în epistola către Coloseni, că Hristos Domnul a dezbrăcat (dezvăluit, demascat) puterile diavoleşti şi le-a ţintuit pe Cruce (cf. Col. 2, 14-15), adică demonii, care au îndemnat pe oamenii răi să Îl răstignească pe Hristos, au fost biruiţi prin smerenia şi răbdarea Mântuitorului Iisus Hristos, prin iubirea Sa jertfelnică şi mai presus de înţelegere.

"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In. 3, 16). Iubirea aceasta a lui Dumnezeu, Care Îl trimite pe unicul Său Fiu într-o lume bolnavă de păcat, de ură şi de răutate pentru a o vindeca de păcat şi moarte, este iubire mântuitoare şi făcătoare de viaţă. Întrucât Hristos Cel care a murit pe cruce a fost fără de păcat, moartea ca plată a păcatului nu a putut să-L stăpânească, iar El a biruit cu moartea Sa puterea morţii înviind din mormânt.

În noaptea de Paşti, noi ridicăm cu ambele mâini Sfânta Cruce în văzul tuturor, adăugăm lumânarea de Înviere la ea şi spunem: "Hristos a Înviat!", apoi ni se răspunde: "Adevărat a Înviat!", deoarece Hristos Cel răstignit este Hristos Cel Înviat, Care şi după moartea Sa poartă în trupul Său semnele Crucii, adică semnele cuielor din mâini şi picioare, precum şi semnul lăsat de lancea care L-a străpuns.

Crucea, întipărită veşnic în trupul lui Hristos

Semnele Crucii rămân veşnic în trupul Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Înviat şi Înălţat la ceruri, pentru a ne arăta cât de mult ne-a iubit El pe noi şi S-a dăruit nouă, ca pe noi să ne ridice la ceruri. De aceea, Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci, ca cinstire a Sfintei Cruci, este preamărirea iubirii jertfelnice, a iubirii smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o preţuieşte. El nu preţuieşte iubirea posesivă şi mândră, ci iubirea smerită, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni.

Evanghelia de astăzi ne mai spune că "Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să osândească, ci ca lumea să se mântuiască prin El" (In. 3, 17). Deci, Mântuitorul vine să mântuiască, nu să osândească lumea. El vine să cheme, să vindece pe cei bolnavi, să hrănească pe cei săraci, să îndrepte pe cei rătăciţi, să ridice pe cei păcătoşi şi căzuţi, vine să dăruiască viaţă adevărată.

Sfânta Cruce - izvor de binecuvântare pentru viaţa creştină

Crucea este lumină şi binecuvântare spre mântuire. Crucea este semnul credinţei în iubirea lui Dumnezeu, iubire mai tare decât moartea. De aceea, noi am făcut din Cruce semnul mântuirii, iar când spunem "Doamne, ajută-ne", "Doamne, mântuieşte-ne", "Doamne, miluieşte-ne", ne însemnăm cu Sfânta Cruce, deoarece ea este semnul iubirii Preasfintei Treimi pentru noi.

De aceea, şi biserica este construită sub formă de cruce, iar pe turlele ei se află o cruce, care ne aminteşte de iubirea lui Hristos pentru noi.

Pretutindeni unde locuiesc creştinii adevăraţi întâlnim semnul Crucii

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să îl iubim pe Hristos Domnul mai mult, ori de câte ori vedem Sfânta Lui Cruce, pe biserică şi în biserică, la margine de drum, pe morminte sau lângă o fântână. Oriunde vedem Sfânta Cruce, să ne aducem aminte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu pe noi şi aşteaptă răspunsul nostru.

Purtăm crucea cu lănţişor la gât de când suntem botezaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci dimineaţa când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte de masă şi după masă. Mamele noastre făceau semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor, iar ţăranii noştri încrustau semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre pe ea în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfinţit, prin rugăciune şi fapte bune. Noi aşezăm crucea la margine de drum sau la răscruce de drumuri, ca să ne aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In. 14, 6).

Când vedem Sfânta Cruce lângă un izvor sau lângă o fântână sau pe acoperişul fântânii, ne aducem aminte de Hristos Cel Care a zis: "Eu sunt Apa cea vie. Cine bea din Apa aceasta nu va înseta niciodată" (cf. In. 4,14). Această apă este harul lui Hristos prezent în noi prin lucrarea Sfântului Duh. Sfânta Cruce stă de strajă şi la mormintele celor adormiţi în Domnul, pentru a ne aminti că rugăciunea noastră pentru ei este mai tare decât moartea. Noi iubim astfel pe cei dragi ai noştri trecuţi la Domnul ori de câte ori îi pomenim în rugăciune ori săvârşim un parastas în amintirea lor, dăm de pomană săracilor în numele lor sau sădim flori pe mormintele lor şi le îngrijim mormintele lor. Crucea iubirii duhovniceşti care este mai tare decât moartea şi a bucuriei învierii stă de veghe pe mormintele celor dragi ai noştri, părinţi, fraţi şi cunoscuţi, care au trecut la Domnul, întrucât noi aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veşnică. Crucea de pe mormintele lor ne spune că ne vom întâlni cu ei, în iubirea Preasfintei Treimi. Cine L-a iubit pe Dumnezeu în lumea aceasta Îl va iubi şi în veşnicie, pentru că şi Dumnezeu ne iubeşte veşnic.

Iată cât de prezentă este iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în viaţa noastră, prin semnul Sfintei Cruci. Aceasta ne îndreptăţeşte şi ne îndeamnă să cinstim Sfânta Cruce, să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, ca iubirea lui Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască sănătate, să ne ferească de primejdii, de accidente, de rătăciri, să ne scape de întâmplarea cea rea şi să ne păzească de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Simţind noi că din Crucea lui Hristos vine bucuria Învierii, ne vom ruga mai mult în faţa Sfintei Cruci, vom merge mai des la biserica din parohie sau mănăstire, deoarece biserica este purtătoare a luminii şi harului Sfintei Cruci spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române