Vindecați de necredință prin îndoiala lui Toma

Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, ușile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viață să aveți în numele Lui.

Duminica a 2-a după Învierea Mântuitorului este cunoscută și sub denumirea de Duminica Tomii. Această zi, fiind duminică, este „întâia zi a săptămânii”, potrivit vechii tradiţii iudaice. În acelaşi timp, Duminica Tomii este ziua a opta după Înviere. Sinaxarul zilei explică semnificaţia mistică, deloc întâmplătoare a prăznuirii acestei duminici: ziua aceasta „este o înnoire a învierii care cu dreptate se poate numi şi a opta zi şi cea dintâi. A opta, ca una ce se face la opt zile după Paşti, iar întâia ca una ce este începătoare a celorlalte zile ale săptămânii. A opta iarăşi, fiindcă este rânduită ca icoană a acelei zile fără de sfârşit, a veacului viitor, care va fi desigur şi cea dintâi şi una singură, nemaifiind despărţită de vreo noapte”. După cum este lesne de înţeles, ziua duminicii, ca a opta zi, este chip al zilei eshatologice, devenind pentru noi ­astăzi-ul  Împărăţiei lui Dumnezeu.

Duminica Tomii - „celălalt Paști”

Sinaxarul praznicului explică, de asemenea, temeiul instituirii acestei duminici, denumită și antipasha sau „celălalt Paști”: „Era un obicei vechi, ca să se facă înnoirea, adică prăznuirea, în fiecare an, a întâmplărilor vestite; că scurgându-se timpul şi ajungând din nou la ziua în care avusese loc, mai înainte, o întâmplare, se făcea în fiecare an pomenirea acelei întâmplări, spre a nu se da uitării faptele măreţe. Pentru că Învierea Domnului întrece în măreţie toate celelalte lucruri din viaţă şi este mai presus de toată cugetarea, o înnoim şi o prăznuim nu numai în fiecare an, ci şi pururea, în fiecare a opta zi”. Acest praznic al înnoirii ne dezvăluie nevoia ce o resimt credincioşii de a retrăi sau prelungi momentul principal al iconomiei mântuirii, Învierea Mântuitorului Hristos.

Arătarea Domnului la opt zile după Sfânta Sa Înviere și încredințarea lui Toma

Pe lângă aceasta, prăznuim în această duminică şi arătarea Domnului la opt zile de la înviere Sfinţilor Apostoli şi încredinţarea lui Toma, după mărturia imnografiei Triodului: „Astăzi, primăvara înmiresmează şi făptura cea nouă se bucură; astăzi se ridică încuietorile uşilor şi ale necredinţei prietenului Toma, care grăieşte; Domnul şi Dumnezeul meu!”. Aproape toate textele liturgice ale acestei duminici vorbesc despre faptul arătării Domnului şi despre încredinţarea lui Toma despre Sfânta Înviere. Uimirea stăpâneşte sufletele credincioşilor, văzând pe Stăpânul, lăsându-se pipăit de cel din ţărână: „O, uimitoare minune! Iarba atingându-se de foc s-a păzit nearsă, că punându-şi Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire, ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credinţă...”. Așadar, Duminica Tomii stă în strânsă legătură cu arătarea Mântuitorului, odată cu intrarea Sa prin uşile încuiate la Sfinții Apostoli, în seara zilei Învierii. Dintre Apostoli lipsea însă Toma, care, auzind vestea de la ceilalţi, nu voia să creadă adevărul învierii din spusele lor, dorind să-l vadă şi el pe Hristos Cel înviat şi chiar să-I pipăie rănile şi coasta pentru a se încredinţa pe deplin (Ioan 20, 19-25). Înţelegându-i neputinţa şi dorind să-l încredinţeze, Mântuitorul Se arată din nou ucenicilor, în a opta zi de la înviere, de faţă fiind acum şi Toma, pe care Domnul îl cheamă la încredinţare, invitându-l să-I pipăie rănile şi coasta (Ioan 20, 26-29).

Penticostarul preia toate relatările biblice privitoare la evenimentul petrecut în această duminică, descoperindu-le semnificaţii profund duhovnicești. Vom încerca să redăm textele semnificative, într-o succesiune cronologică a evenimentelor. Astfel, despre prima arătare a Mântuitorului, în seara Învierii, textul liturgic arată: „Uşile fiind încuiate, venit-ai la ucenici Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiască rânduială, nu se afla cu dânşii. Că zicea: nu voi crede de nu voi vedea şi eu pe Stăpânul. De nu voi vedea coasta din care a ţâşnit Sângele, apa, botezul; de nu voi vedea rana, prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea că nu este ca un Duh, ci trup şi oase…”. De aceea, a urmat o a doua arătare, în cea de-a opta zi: „După Învierea Ta, Doamne, adunaţi fiind ucenicii Tăi şi uşile fiind încuiate ai stat în mijlocul lor, pace dân­du-le...”. A urmat invitaţia adresată lui Toma: „Atinge-te, Tomo, de coasta Mea cu mâna, zice Hristos, şi vino de pipăie semnele cuielor; cercetează cu credinţă şi crede Mie, nu fi neîncrezător”. „Punându-şi Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire; ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credinţă. Şi cu căldură a grăit din adâncul sufletului: Tu eşti Stăpânul şi Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morţi, slavă Ţie”. Toma s-a încredinţat aşadar prin pipăire de Dumnezeirea şi umanitatea Mântuitorului: „Toma (...), cutremurân­du-se, a simţit, Mântuitorule, îndoita lucrare a celor două firi, care erau întru Tine împreunate, fără amestecare”. Încredinţarea lui Toma despre Învierea Mântuitorului are pentru creştini o valoare covârşitoare. Prin atingerea lui Toma de coasta Mântuitorului Hristos, toţi creştinii au primit certitudinea Învierii şi Dumnezeirii Sale. Toma s-a convins despre Învierea Domnului, oferind tuturor creștinilor de după el un nou temei de credinţă neîndoielnică. Mântuitorul tocmai de aceea zice despre cei care vor crede în învierea Sa fără să ceară dovezi palpabile: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Pornind de la aceste scurte consideraţii, spunem că Biserica nu-l incriminează în chip absolut pe Toma, ci numeşte îndoiala lui „o bună necredinţă”: ,,... O, nevinovata îndoială a lui Toma. Inimile credincioşilor la cunoştinţă le-a adus”. Necredinţa lui Toma prin actul pipăirii rodește în primul rând încredin­țarea despre Dumnezeirea Mântuitorului și despre Învierea Sa din morți şi apoi mărturisirea acestui fapt: „O, uimitoare minune! Necredinţa a rodit credinţă ne­zdrun­cinată. Că zicea Toma: De nu voi vedea, nu voi crede! Dar pipăind coasta, a mărturisit pe Cel întrupat, ca pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu. L-a cunoscut ca pe Cel ce a pătimit cu trupul, L-a propovăduit ca pe Dumnezeul Cel înviat; şi a grăit cu glas de bucurie: Domnul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie”. Mărturia încre­dințării lui Toma despre Învierea Mântuitorului este una plină de putere pentru toţi credincioşii: „Toma (...) s-a învrednicit să pipăie coasta Lui; acela a scos de acolo, cu înfricoşare, adânc de teologie: taina întrupării lui Hristos; iar acesta s-a învrednicit de a ne învăţa pe noi cele de taină; că a pus lămurit, înaintea noastră, dovezile Învierii Lui, grăind: Domnul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie”. Într-un alt text liturgic este subliniat, în sensul arătat mai sus, faptul că această căutare a lui Toma are rostul încredințării despre realitatea Învierii: „Necredinţa lui Toma, pipăind cu dreapta cea iscoditoare rănile mâinilor şi ale picioarelor, cu multă îndrăzneală, spre încredinţarea a toată lumea, adevereşte Învierea cea mântuitoare pentru lume, a Cuvântului Dumnezeu-Omul, din temniţa iadului”.

Iisus Hristos - Învierea și viața noastră

Pe de altă parte, Troparul acestei duminici ne dezvăluie faptul că Hristos-Dumnezeu este învierea noastră, a tuturor, şi că prin Apostolii Săi Mântuitorul înnoieşte întru noi Duhul cel drept: „Pecetluit fiind mormântul, din mormânt viață ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; și ușile fiind încuiate, înaintea Ucenicilor ai venit, Învierea tuturor, Duh drept printr-înșii înnoindu-ne nouă, după mare mila Ta”. Învierea noastră vine din adevărata credinţă transmisă nouă fără schimbare prin Sfinții Apostoli. Duhul poate fi drept numai înlăuntrul celor care păstrează credinţa dreaptă, această credinţă nefiind alta decât cea pe care Sfinții Apostoli, primind-o de la Mântuitorul Hristos, au transmis-o mai departe.

Iisus Hristos - Dumnezeu și Om 

Praznicul acesta al încredin­țării lui Toma ne descoperă și, în acelaşi timp, ne încredinţează despre cele două firi din persoana Mântuitorului Hristos: „... Nu ai socotit, Bunule, lucru nevrednic, a-i arăta lui  (Toma - n.n.) preacurata coasta Ta și rănile mâinilor și ale picioarelor. Iar el, pipăind și văzând, Te-a mărturisit pe Tine că ești nu numai Dumnezeu și nici numai om, ci a grăit: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!”. Arătarea către apostolul neîncrezător a fost, așadar, prilej pentru a se învedera că în Hristos-Domnul sălăşluiesc două firi, accentuând totodată faptul că Hristos a rămas și în timpul întrupării Dumnezeu adevărat: „Nepărăsind sânurile părinteşti, Te-ai arătat pe pământ purtător de trup”. Praznicul acesta minunat dă credincioşilor înţelegerea cea duhovnicească, precum lui Toma, încredinţându-i despre Învierea Mântuitorului şi despre toată dreapta învăţătură care decurge din această minune. În sensul acesta, Biserica Îl roagă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să dăruiască înţelegere duhovnicească fiilor ei: „... dă-ne înţelegere ca şi lui Toma, ca să strigăm Ţie: Domnul meu şi Dumnezeu, slavă Ţie!”.