„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Cel Ce vine din cer este deasupra tuturor”
După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza. Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare. Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. Ioan 3, 22-33
Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Domnul Iisus Hristos astfel: „Cel Ce vine din cer este deasupra tuturor”. Ştiind prea bine care a fost scopul misiunii sale, Ioan Botezătorul a vorbit despre Cel Care va veni, despre Mântuitorul tuturor oamenilor din robia păcatelor. Cuvintele sale făceau referire la misiunea Fiului lui Dumnezeu. În Săptămâna Luminată noi suntem martori la felul cum Domnul Hristos i-a încredinţat pe ucenicii Săi de Învierea Sa. A încurajat pe Maria Magdalena, a luminat pe Luca şi Cleopa pe drumul Emausului, a mângâiat pe ucenicii înfricoşaţi, a întărit în credinţă pe Toma. Învierea Mântuitorului este ceva ce vine din cer şi este deasupra tuturor. Din acest motiv, noi o putem înțelege doar prin puterea credinţei. Prin lumina Învierii Sale, fiecare zi a vieţii noastre devine luminată. El este Cel Care ne luminează calea vieţii şi tot El ne deschide uşa Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin Domnul Hristos să înviem şi noi, cei care ne dorim luminata înveşnicire.