„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Copilul aduce pace într-o căsnicie tulburată
Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela. Matei 9, 18-26
Astăzi, Sfântul Evanghelist Matei ne vorbeşte despre două minuni săvârşite de Domnul Iisus Hristos: vindecarea unei femei bolnave de 12 ani şi vindecarea fiicei unui dregător iudeu. Dregătorul a venit plin de speranţă şi L-a rugat pe Hristos să-i vindece copila. Doar un părinte ştie ce este în sufletul său atunci când îşi vede copilul bolnav. Toate nopţile nedormite şi zilele zbuciumate se uită la primul zâmbet al copilului. Se mai întâmplă ca, atunci când au ajuns la maturitate, copiii să ignore toate eforturile părinţilor. Să fim convinşi că aşa cum ne comportăm noi cu părinţii, la fel se vor comporta şi copiii noştri cu noi. Să oferim copiilor tot ceea ce le este necesar pentru buna lor creştere, dar să-i învăţăm să preţuiască şi lacrima mamei sau a tatălui. Copilul aduce pace într-o căsnicie tulburată; cuviinţă într-o căsnicie dezordonată; ordine şi economie într-o căsnicie risipitoare. În faţa unui copil patimile tac, viciile se ascund, iar familia se purifică.