„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cuvintele Sale sunt mâna care mângâie
Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Marcu 13, 24-31
Când citim textele Scripturii nu facem un simplu exerciţiu intelectual, ci prin intermediul ochilor intră în inima şi-n sufletul nostru dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Din acest motiv Biserica noastră a rânduit să se citească în fiecare zi un fragment scripturistic care ne leagă de viaţa şi activitatea Domnului Hristos. Şi să fim cu luare aminte, aceste texte se citesc de aproape două mii de ani fără întrerupere. Mai mult, la Sfânta Liturghie avem mărturii despre cele pe care Domnul Hristos le-a făcut pentru noi şi a noastră mântuire. Din cuvintele Mântuitorului învăţăm să ne rugăm, să săvârşim faptele cele bune şi să ne dorim mântuirea sufletului. Cuvintele Sale sunt mâna care mângâie, braţul care sprijină şi glasul care încurajează.