Diavolii nu-L înjură pe Dumnezeu

Şi S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, şi îi învăţa sâmbăta. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, şi a strigat cu glas tare: Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Şi l-a certat Iisus, zicând: Taci şi ieşi din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, cu nimic vătămându-l. Şi frică li s-a făcut tuturor şi spuneau unii către alţii, zicând: Ce este acest cuvânt? Că porunceşte duhurilor necurate, cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies. Luca 4, 31-36

După ce Domnul Iisus Hristos a predicat în sinagoga din Capernaum, cei de acolo au adus în faţa Sa un demonizat. Bietul om era chinuit de demoni. Ne surprinde felul în care cei răi s-au adresat Mântuitorului. Când Domnul Hristos a certat duhurile rele, acestea s-au supus. Putem constata că diavolii nu-L înjură pe Dumnezeu, nici nu spun cuvinte batjocoritoare la adresa Lui, aşa cum auzim de la unii aşa-zişi creştini. Din cele cincizeci de minuni săvârşite de Mântuitorul, cinci au fost exorcizări, adică izgoniri de demoni. Un sfânt părinte spunea că diavolul este asemenea unui câine în lanţ: latră, se agită, dar nu te poate muşca. Însă, dacă încerci să te apropii de el, îţi poate face mult rău. Atunci când am fost botezaţi, am fost dăruiţi lui Dumnezeu, iar preotul a rostit: „Mâinile lui Dumnezeu ne-au făcut şi ne-au zidit”. Prin ungerea cu Sfântul Mir am fost însemnaţi cu „pecetea darului Sfântului Duh”. Din momentul Botezului am devenit fiii lui Dumnezeu şi urmaşii lui Iisus Hristos.