„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Domnul Hristos Se naşte! Cum ne va găsi?
Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperişul casei, şi lucrurile lui în casă, să nu se coboare ca să le ia; de asemenea, cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua altul se va lăsa. Şi răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Luca 17, 26-37
Săptămâna aceasta este pregătitoare pentru Naşterea Domnului Iisus Hristos. Cuvintele Mântuitorului din Evanghelia de astăzi ne atrag atenţia asupra felului cum vom primi venirea Fiului lui Dumnezeu. Aşa cum era în vremea lui Noe, când oamenii erau indiferenţi la semnele trimise de Dumnezeu, cam în aceeaşi situaţie ne aflăm şi noi. Fiecare este preocupat de viaţa de zi cu zi, de problemele profesionale, de provocările fiecărei zile. Suntem tot mai prinşi de lucrurile aparent urgente şi uităm de cele cu adevărat importante. Alergăm prin magazine pentru a procura un anume cadou. Însă dăm dovadă de aceeaşi consecvenţă când este vorba de a oferi un mic cadou şi sufletului nostru? Am postit, ne-am spovedit, ne-am împărtăşit? Oare şi în acest an venirea Crăciunului ne va găsi cu pomul vieţii noastre duhovniceşti fără nici o roadă în el? Domnul Hristos Se naşte! Cum ne va găsi?