„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Fărâmiturile milostivirii dumnezeieşti și pâinea suferinţei
Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. Marcu 7, 24-30
Există rugăminţi şi rugăminţi. Fiecare se roagă pentru un anume motiv, pentru depăşirea unui necaz sau pentru izbăvirea dintr-o anume boală. Însă, ce poate fi mai plină de gingăşie şi smerenie decât rugăciunea părinţilor pentru însănătoşirea copiilor? Cine a trecut prin asemenea situaţii ştie prea bine că atunci când îţi vezi copilul bolnav nu-ţi mai trebuie nimic. Femeia amintită în Evanghelia de astăzi a fost convinsă că doar Domnul Iisus Hristos îi poate vindeca fiica. Răspunsul aparent rece al Mântuitorului nu a dezarmat-o. Era în joc viaţa fiicei sale. Nu cerea nimic pentru sine, ci doar pentru copilul ei. În sufletul şi în inima unei mame găseşti şi foarte multă sensibilitate, dar şi foarte mult curaj de a lupta pentru viaţa copilului. Rugăminţile şi curajul femeii au fost răsplătite. Când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. A gustat şi ea din fărâmiturile căzute de la masa fiilor. Fărâmiturile milostivirii dumnezeieşti s-au dovedit a fi mai gustoase decât pâinea suferinţei!