„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hristos Domnul este Izbăvitorul sufletelor noastre
Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu el. Şi aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine. Şi El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit. Şi venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni. Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti. Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit. Şi poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat, Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor. Marcu 1, 35-44
În cea de-a doua sâmbătă din Postul Pătimirilor Domnului, suntem martori la o zi obişnuită din activitatea Mântuitorului. Ne spune Evanghelia că Domnul Hristos S-a sculat, S-a dus într-un loc retras şi S-a rugat. Ucenicii Săi L-au aflat şi I-au spus că este căutat de mulţime. Ne putem imagina de ce era căut de oameni: fie pentru a fi vindecaţi, fie pentru a-I asculta cuvintele, fie pentru a fi martori la o minune. După ce S-a rugat, Mântuitorul a mers să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu, să-Şi împlinească misiunea Sa divină. El, cu puterea Sa dumnezeiască, a izgonit demonii şi a vindecat un lepros. După ce a vindecat pe cel lepros i-a poruncit să nu spună nimănui nimic despre cele întâmplate. Aici descoperim discreţia şi smerenia Sa. Hristos Domnul este Izbăvitorul sufletelor noastre.