„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
În fiecare om Dumnezeu a ascuns o comoară
Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Înţeles-aţi toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi. Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? (Matei 13, 44-54)
***
Cele mai multe parabole rostite de Domnul Iisus Hristos fac trimitere la Împărăţia lui Dumnezeu şi la cum putem ajunge acolo. Deoarece abordarea unui astfel de subiect este destul de sensibilă, pentru o mai deplină înţelegere Mântuitorul a vorbit mulţimilor în pilde. Domnul Hristos poate ajunge la inima fiecăruia; are pentru fiecare om mijloace de înţelepţire, de luminare a minţii, însă este important ca şi noi să ne dorim să înţelegem ceea ce Mântuitorul ne oferă. Şi parabola comorii ascunse în ţarină, şi cea a năvodului care adună tot felul de peşti sunt reprezentări ale modului cum lucrează Dumnezeu în lume. Din mâna Sa pleacă divinele Sale cuvinte, care sunt împrăştiate în cele patru zări, menite să ajungă la fiecare suflet din această lume. Toţi cei care doresc să devină moştenitori ai veşniciei Sale primesc divinele Sale cuvinte şi se străduiesc să le facă lucrătoare în viaţa de zi cu zi. În fiecare om Dumnezeu a ascuns o comoară. Să săpăm adânc pentru a o putea descoperi.