În furtună fiind, corabia era cârmuită de Mântuitorul

Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun? Marcu 4, 35-41

Ne mărturiseşte pericopa evanghelică de astăzi că în timp ce Apostolii se luptau cu valurile mari, Domnul Iisus Hristos dormea, fiind în partea din spate a corabiei. Aparenta neimplicare a Mântuitorului era în contrast cu zbuciumul celor din corabie. Era întuneric, marea învolburată, iar ucenicii disperaţi. Ei luptau să-şi salveze vieţile, iar El dormea. Ne întrebăm şi noi asemeni ucenicilor: oare Mântuitorul chiar nu avea în grijă faptul că erau în situaţia de a-şi pierde vieţile? Însă nu trebuie uitat faptul că El se afla în partea din spate a corabiei, acolo unde este cârma. În furtună fiind, corabia era cârmuită de Mântuitorul. Apostolii au fost mustraţi pentru că au fost fricoşi şi nu au avut credinţă. Era lângă ei Cel care vindecase boli incurabile şi izgonise demonii. Atunci de ce s-au îndoit? Direct spus: din cauza puţinei lor credinţe! Credinţa în Dumnezeu se căleşte în vremurile de furtună, în încercări. Noi trebuie să strigăm, de auzit sigur Tatăl ceresc ne va auzi.