„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră! Vai vouă, celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi! Vai vouă, celor ce astăz
În umbra Domnului Hristos creşte templul sufletului nostru
Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi. Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo. Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Matei 21, 12-14 și 17-21
Când a întrat în templul din Ierusalim, Domnul Iisus Hristos a alungat de acolo pe schimbătorii de bani şi pe cei care făceau negoţ în acel loc sfânt. El a vindecat orbii şi şchiopii ca semn văzut al puterii şi autorităţii Sale divine. În finalul pericopei evanghelice vedem că Mântuitorul a blestemat un smochin. Ne putem întreba: oare de ce a blestemat smochinul? Evanghelistul Matei ne aminteşte că smochinul era crescut lângă drum şi era frumos înfrunzit. Smochinul avea frunze, însă îi lipseau roadele. El a crescut fiind o mărturie a faptului că nu este suficient doar să auzi Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să şi rodeşti prin Acest Cuvânt. Există o paralelă între nerodirea smochinului şi templul amintit. Şi el era frumos împodobit, însă nu mai putea rodi. Nu mai era Calea, Calea cea adevărată, ci doar un posibil loc de popas. Venirea Fiului lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sa erau cele care puteau împlini creşterea şi rodirea. În umbra Domnului Hristos creşte templul sufletului nostru.