„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Înţelepciune biblică: Agape, iubirea întru Dumnezeu
"De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor." (I Cor. 13, 1)
Versetul aparţine primei scrisori adresate de Sfântul Apostol Pavel corintenilor. Cu acesta se deschide capitolul 13, dedicat în întregime reflecţiei asupra iubirii. Acest capitol conţine 13 versete care pot fi împărţite în trei secţiuni: de la 1 la 3 - deosebirea iubirii de alte daruri spirituale; de la 4 la 7 - ceea ce întreprinde iubirea şi, în fine, de la 8 la 13 - veşnicia iubirii. Astfel, pentru a fi înţeles mai bine, acest prim verset trebuie citit împreună cu celelalte două care îi urmează: "Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt. Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic numi foloseşte". De ce este închinat iubirii? Pentru că Apostolii continuă şi aprofundează învăţătura creştină lăsată de Mântuitorul Hristos al cărui mesaj principal este iubirea (de Dumnezeu şi de aproapele). De ce această emoţionantă detaliere se face într-o epistolă trimisă locuitorilor cetăţii Corint din Grecia şi nu în altă parte? Pentru că moralitatea locuitorilor unuia dintre cele mai mari oraşe ale antichităţii lăsa de dorit. Este un prilej nimerit de a afirma că la Hristos iubirea are sens spiritual, duhovnicesc, fratern (agape în greaca veche), mai puţin iubirea amicală, frăţească (filia) şi deloc iubirea senzuală, trupească (eros). În felul acesta, pe urmele Mântuitorului, Apostolul introduce în vocabularul grecesc şi apoi al tuturor celorlalte limbi un sens nou, propriu creştinismului: iubirea întru Dumnezeu. Agape (de unde au derivat sinonime precum agapă, caritate) este iubirea creştină. Observăm că Pavel pune în balanţă iubirea cu darul cel mai de preţ al vremurilor respective - puterea de a vorbi în limbile omeneşti. Mai mult, se vorbeşte despre "limbile îngerilor"; acest lucru nu înseamnă că îngerii ar avea limbi, ci "vrea să arate o înţelegere mai covârşitoare decât limbile omeneşti" căci "limba îngerilor înseamnă puterea gânditoare pe care Îngerii o au spre a-şi împărtăşi unul altuia înţelegerile dumnezeieşti" (Sfântul Teofilact al Bulgariei). Astfel, darul cel mai de preţ ("vorbirea în limbi") este surclasat de iubirea duhovnicească (agape).