„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Înţelepciune biblică: Înţelepciunea, dar de la Dumnezeu
"Nu fi drept peste măsură şi nu te arăta prea înţelept! Pentru ce vrei să te nimiceşti?" (Eclesiastul 7, 16)
Afirmaţia biblică din Eclesiast reprezintă un mare adevăr, care, din păcate, se confirmă şi în timpurile noastre. Lumea în care trăim a devenit rea, aşa încât "a fi drept peste măsură" sau "a te arăta prea înţelept" reprezintă, pentru omul virtuos, un real pericol. Valoarea ca unitate de măsură a dispărut din lumea de azi, iar înţelepciunea, care este mai de preţ decât orice altă bogăţie, nu mai face parte din standardele actuale. Trebuie să înţelegem, pe de o parte, că cei care iubesc înţelepciunea reprezintă o reală comoară pentru societate. Ei sunt luminătorii lumii, talantul lor fiind acela de a călăuzi oamenii prin puterea de a sintetiza şi de a transmite învăţăturile cele bune ale înaintaşilor lor, învăţături aşezate în contextele actuale. Pe de altă parte, trebuie reliefat că prezenţa unui om înţelept la locul potrivit cântăreşte mai mult decât o armată puternică într-un război. Vocaţia înţeleptului nu este de a folosi înţelepciunea exclusiv pentru sine, ci el are obligaţia socială de a stimula şi impulsiona mulţimile către calea cea bună şi spre promovarea binelui. Deşi în mare parte se crede că doar bătrânii ajung la o înţelepciune desăvârşită, aceasta nu este un apanaj exlusiv al lor. Şi tinerii pot fi înţelepţi, căci de cele mai multe ori valoarea unei persoane nu depinde de numărul anilor, ci de nobleţea nativă sădită de Însuşi Dumnezeu ca dar. Cu ajutorul înţelepciunii, oamenii se aşază veşnic în inimile tututor generaţiilor, pe când cei neînţelepţi degrabă sunt uitaţi din conştiinţa tuturor. Adevăratul înţelept nu este acela orgolios şi mândru, ci omul care nu uită de Dumnezeu şi care conştientizează că înţelepciunea lui este un dar divin. Aşadar, un înţelept desăvârşit este cel care se arată de folos pentru sufletele celor din jur prin atitudine şi fapte, căci numai aşa obţine credibilitate multă şi va fi repede înţeles de cei pe care îi învaţă, aşa cum subliniază şi Solomon: Învăţătura celui înţelept este izvor de viaţă!