Înţelepciune biblică: „Întru început“

"Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" (Facere 1, 1)

Acestea sunt cuvintele cu care începe Cartea Facerii şi, odată cu ea, întreaga Sfântă Scriptură. În înţelegerea comună, "început" înseamnă momentul iniţial al unei acţiuni situate în timp. Opusul începutului este sfârşitul. Pentru ca începutul, continuarea şi sfârşitul să aibă sens, acestea trebuie să existe în timp. Cu alte cuvinte, începutul şi sfârşitul reprezintă mijloace de a ne raporta în timp: am început ziua la ora 7 dimineaţa şi o încheiem la 10 seara. Acesta nu este însă un mod adecvat de a înţelege versetul inaugural al Sfintei Scripturi. În limba greacă veche după care s-a făcut traducerea Bibliei, "întru început" corespunde lui en arché care înseamnă două lucruri distincte: începutul temporal (înţelesul descris anterior), dar şi principiu (traducerea latină a Bibliei chiar aşa începe: In principium). Aşadar, acest început se leagă mai degrabă de înţelesul conceptului principiu - concepţie, plan. Părinţii Bisericii interpretează acest început ca fiind însuşi Mântuitorul. "Întru început", adică "Întru Mântuitorul Hristos" au fost făcute toate.

Al doilea cuvânt-cheie al versetului este "a făcut". În textul ebraic original, cuvântul folosit este bara. Acesta apare exclusiv atunci când denumeşte acţiunea creatoare a lui Dumnezeu. De ce este folosit un cuvânt special şi nu unul obişnuit, folosit în vorbirea curentă? Pentru că facerea lui Dumnezeu diferă categoric de facerea omului: Dumnezeu a făcut totul din nimic; nu a avut nevoie de o materie preexistentă din care să creeze universul şi omul. Aceasta este una din specificităţile majore ale creştinismului şi ale iudaismului în raport cu orice alte religii ale lumii. Omul creează dintr-o materie preexistentă. De aceea, acţiunea lui Dumnezeu plăsmuieşte, face din nimic, pe când acţiunea omului modelează, creează din ceea ce există deja.

În sfârşit, al treilea grupaj de cuvinte este "cerul şi pământul". Prin asta putem discerne cerul şi pământul aşa cum le vedem cu ochiul liber. Poate că mai potrivit ar fi însă să înţelegem prin "cer şi pământ" totalitatea. Această totalitate este rezultatul creaţiei. Unii Sfinţi Părinţi înţeleg lumea spirituală (îngerească) şi cea materială. Din acest punct de vedere, versetul ar putea fi reformulat în felul următor: "Întru Fiul (Hristos), Dumnezeu (Tatăl) a plăsmuit totul" sau "Cu ajutorul Fiului, Tatăl a făcut tot ceea ce există".