Înţelepciune biblică: Smerenia, înălţarea noastră

"Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu." (Marcu 16, 19)

În strânsă legătură cu cel mai mare praznic al creştinilor, Învierea lui Hristos, se află şi Înălţarea Domnului la cer. Dacă, prin Înviere, Hristos a biruit moartea şi porţile iadului, prin Înălţare El ne deschide porţile Împărăţiei Cereşti. Astfel, se împlineşte profeţia vechi-testamentară a proorocului Isaia, care zice: "Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi" (Isaia 53, 10).

La patruzeci de zile de la Înviere, timp pe care L-a petrecut în mijlocul ucenicilor, Mântuitorul Hristos S-a ridicat în mare slavă cu Trupul la cer. Prin această Taină, de necuprins pentru mintea omenească, Hristos realizează medierea dintre cer şi pământ, dintre inteligibil - sufletul şi sensibil - trupul.

În Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură, în special în cadrul celor patru Evanghelii, nu primim detalii amănunţite sau vreo descriere specială a Înălţării Domnului. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că Înălţarea este lăsată la vederea celui credincios, prin ochii credinţei. Aşa cum ne sugerează şi autorul Alexandre Schmemann în scrierile sale, "Taina Înălţării este împlinirea întregii Liturghii, prin ea ni se dăruieşte întreaga înţelegere şi pătrundere ce depăşeşte puterile noastre, dar este tocmai Taina care ne descoperă şi ne explică totul." Ca o dovadă maximă a iubirii ce ne-o poartă, Dumnezeu ne-a redat posibilitatea de a gusta din fericirea veşnică. Prin Înălţarea Mântuitorului la cer, de-a dreapta Tatălui, ne-a arătat că şi noi, păcătoşii, putem dobândi această stare. Înduhovnicindu-ne, ne înălţăm cu sufletul către Dumnezeu, prin înălţarea de cântece şi rugăciuni ne asemănăm cu îngerii slavoslovind, şi ridicându-ne deasupra patimilor, dovedim cuprinderea spirituală a acestei Taine.