Înţelepciune biblică: Supunere şi libertate

"Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?" (Romani 6, 16)

În cuvântul către Romani, Sfântul Apostol Pavel foloseşte imaginea sclaviei pentru a accentua importanţa faptului de a alege şi consecinţele totale ale acestuia. Sclavia, instituţie de bază a Antichităţii, presupunea supunerea totală a sclavului: trupul, puterea, timpul, îndemânările treceau prin actul spunerii în proprietatea stăpânului. Sfântul Pavel vorbeşte aici despre două sclavii: faţă de păcat (ce duce la moarte) şi faţă de ascultare (ce duce la dreptate). Lăsând la o parte faptul că antonimul morţii nu este viaţa (aşa cum ar fi de aşteptat), ci dreptatea, trebuie spus că acestea două sunt două forme alternative ale supunerii. Dar dacă creştinul are în faţă doar supunerea, atunci unde îi este libertatea? Exact în actul alegerii: "celui ce vă daţi spre ascultare robi". Cu alte cuvinte, libertatea creştinului stă exclusiv în actul alegerii, iar aceasta este cu atât mai importantă, cu cât urmările sunt totale. Creştinul alege să fie sclav fie al păcatului (neascultării), fie al ascultării. Cuplând supunerea cu alegerea, Apostolul accentuează că, oricât ne-am dori, nu putem scăpa de constrângerile moralităţii; mai mult, viaţa noastră întreagă oglindeşte tipurile de alegeri morale pe care le-am făcut.

Pentru a fi înţeles, versetul se citeşte în contextul său (v. 15-19): Pavel avertizează că odată eliberaţi de Hristos de sub povara legii scrise şi aduşi în lumina harului nu înseamnă că pot păcătui în continuare. Păcatul există chiar şi atunci când nu este codificat în mii de reguli şi prescripţii cum era înainte.