Înţelepciune biblică: Toţi am fost creaţi cu vocaţia sfinţeniei

"Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa." (Evrei 13,7)

Citirea acestui verset din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel poate constitui pentru noi un prilej de a medita, cu bucurie şi credinţă, la relaţia de comuniune pe care, potrivit Sfintei Scripturi, avem datoria de a o păstra cu Sfinţii - acei creştini din "Biserica triumfătoare" care, prin dragostea şi devotamentul lor faţă de Dumnezeu, au reuşit să împlinească îndemnul Mântuitorului Hristos: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este." (Matei 5, 48). Iubindu-L din întreaga lor fiinţă pe Dumnezeu, Izvorul dragostei şi al vieţii veşnice, sfinţii (cunoscuţi şi necunoscuţi) au devenit "sarea pământului" (Matei 5, 13) şi "lumina lumii" (Matei 5, 14), transformându-şi viaţa într-o neîncetată doxologie închinată Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-au considerat drept unicul Adevăr absolut şi singurul sens al existenţei. Astfel, într-o minunată cântare duhovnicească, adresându-ne tuturor sfinţilor, îi întrebăm, plini de mirare şi de profundă admiraţie: "Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor? Heruvimi, că întru voi S-a odihnit Hristos? Serafimi, că neîncetat L-aţi preamărit pe El?".

Păstrând în suflete îndemnul biblic "Dă-Mi Mie, fiule, inima ta", aceşti adevăraţi "luminători ai lumii" şi călăuzitori ai noştri în pelerinajul vieţii pământeşti I-au dăruit lui Hristos fiecare clipă a vieţii lor, fiecare gând, cuvânt şi faptă, reuşind astfel să-i apropie de Dumnezeu şi pe unii dintre cei sceptici în credinţă, sau chiar cu totul căzuţi în rătăcire. Astfel, punerea în practică a poruncii evanghelice de a-L mărturisi pe Domnul înaintea oamenilor (Matei 10, 32-33; Luca 12, 8; Romani 10, 9-10) - înţeleasă de către ei drept o datorie morală esenţială şi o şansă acordată fiecărui credincios de a conlucra cu Dumnezeu la transmiterea în lume a adevărului revelat - a devenit o caracteristică permanentă a vieţii lor. Convingerea că "marea plată a creştinului este de a plăcea lui Hristos şi cea mai mare recompensă este să sufere pentru El chiar şi fără plată" (Sfântul Ioan Gură de Aur) i-a determinat să depăşească orice obstacol ivit în viaţa lor şi să poată mărturisi, asemenea "Apostolului neamurilor" că lupta cea bună au luptat, călătoria au săvârşit, credinţa au păzit-o (II Timotei 4, 7).

Din acest motiv, un teolog contemporan afirma că "vieţile Sfinţilor reprezintă, de fapt, dogmatica aplicată" şi, în acelaşi sens, Sfântul Ioan Gură de Aur arăta, în scrierile sale, că "viaţa drepţilor este lecţie de filosofie". Statornicia în credinţă şi încrederea necondiţionată în Dumnezeu, mărturisirea lui Hristos prin cuvinte şi fapte, punerea în practică în orice împrejurări (uneori chiar cu preţul vieţii) a poruncilor divine, dăruirea totală de sine în slujirea Domnului şi, nu în ultimul rând, râvna de a le împărtăşi semenilor bucuria adevăratei credinţe constituie, alături de multe alte virtuţi creştine, trăsăturile de caracter ale sfinţilor, a căror pildă suntem chemaţi să o urmăm, căci toţi am fost creaţi cu vocaţia sfinţeniei, a asemănării cu Dumnezeu prin virtute.

Apostolul ne învaţă, prin textul din Epistola sa către Evrei (13, 7), că adevărata cinstire a sfinţilor constă în a ne "aduce aminte" de nevoinţele lor practicate din dragoste pentru Hristos, dar şi în a le urma credinţa, dovedindu-ne astfel, în mod concret, fiii duhovniceşti ai celor pe care cu bucurie îi numim "părinţii şi învăţătorii noştri" întru Domnul. Reformulând parcă acest îndemn scripturistic, Sfântul Ioan Gură de Aur evidenţia, în scrierile sale, faptul că urmarea exemplului sfinţilor este un mod de venerare a lor: "Îi cinstim pe sfinţi imitându-i".