Istoria creştinismului (MCCXCVI): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XIX)

Reformele bisericeşti iniţiate de arhiepiscopul Antonie Socotov (1858-1871) au fost continuate de Pavel Lebedev (1871-1882), considerat cel mai de seamă ierarh rus din Basarabia, reprezentant tipic al naţionalismului rusesc. Acesta a contribuit mult la rusificarea Basarabiei. Astfel, la recomandarea arhiepiscopului Pavel Lebedev, preoţii români (şi chiar străini) care studiaseră la Seminariile din Huşi, Iaşi sau Ismail au fost menţinuţi, dar cu obligaţia ca în decurs de doi ani să înveţe limba rusă. Pentru predarea Religiei în şcolile primare din judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail, din sudul Basarabiei - în limba rusă, fireşte - au fost numite absolvente ale Şcolii Eparhiale din Chişinău. Seminarul român din Ismail a fost desfiinţat. Deci, în ultimele patru decenii ale secolului al XIX-lea au avut loc schimbări majore în eparhie. În ce priveşte parohiile, întrucât se urmărea ca, de acum înainte, ele să devină un factor activ în viaţa Bisericii, în 1867 s-a dat o lege privind înlăturarea sistemului de numire în parohii a descendenţilor unui preot decedat sau reţinerea parohiei până la majoratul acestora; s-a anulat, de asemenea, îndatorirea ce revenea preoţilor în funcţie de a da o parte din venituri pentru descendenţii altora. De acum înainte, episcopul avea dreptul la numire într-o parohie a candidatului pe care-l considera cel mai pregătit. Printr-o altă lege, din 1869, se prevedea că fiii preoţilor, diaconilor şi cântăreţilor nu mai aparţineau „tagmei duhovniceşti“ şi, ca atare, erau liberi să-şi aleagă orice profesiune, fără să fie scutiţi de dări sau de serviciul militar. În felul acesta, preoţimea înceta să mai fie o clasă aparte, inaccesibilă pentru elemente din alte pături sociale (totuşi, la primirea în şcolile duhovniceşti, erau preferaţi fiii de clerici).