„Zis-a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va
Istorii cu tâlc: Căinţa unui împărat
În anul 390, împăratul Teodosie a pedepsit o răscoală din Tesalonic cu 7.000 de executări, între care erau şi mulţi nevinovaţi. Nu mult după aceea Teodosie a vrut să ia parte, împreună cu ai săi curteni, la serviciul divin şi la împărtăşire. Dar episcopul Ambrozie i-a ieşit înainte şi, oprindu-l în uşa bisericii, i-a zis pe un ton serios:
- La păcatul săvârşit vrei să mai adaugi altul, îndrăzneşti să te împărtăşeşti în mod nedemn? Teodosie încercă să se scuze cu exemplul regelui David, dar Ambrozie îi răspunse: - Urmează-i lui David în căinţă, după cum i-ai urmat în păcat. Puternicul împărat s-a plecat înaintea episcopului, şi-a scos toate podoabele, a lipsit timp de opt luni la adunările credincioşilor şi apoi s-a căit înaintea poporului întreg. După aceea a fost reprimit de Ambrozie în comunitatea bisericească. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)





