„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Despre ajutorarea aproapelui
Un frate i-a zis avvei Pimen: „Dacă văd un frate despre care am auzit că a păcătuit, nu vreau să-l aduc în chilia mea. Dacă însă văd unul bun, mă bucur de tovărăşia lui“. Bătrânul îi zice: „Dacă fratelui bun îi faci un mic bine, celuilalt trebuie să-i faci dublu, căci el este neputinciosul. Era în chinovie un anahoret pe nume Timotei. Egumenul a auzit ceva zvonuri despre ispitirea unui frate, l-a întrebat pe Timotei ce crede şi acesta l-a sfătuit să-l dea afară din chinovie. Dar, după ce l-au dat afară, ispita a trecut pe seama lui Timotei şi l-a frământat până când l-a învins. Timotei plângea înaintea lui Dumnezeu şi zicea: «Am greşit, iartă-mă!». Atunci a venit un glas care i-a zis: «Timotei, să nu crezi că ţi-am făcut asta din vreo altă pricină, ci doar pentru că nu l-ai ajutat pe fratele tău atunci când a fost ispitit»“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)








