Cuviosul Pimen (†454) era egiptean de neam şi a trăit în pustia Egiptului în vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450). Împreună cu cei şapte fraţi ai săi, a luat drumul pustiei,
Cuviosul Pimen (†454) era egiptean de neam şi a trăit în pustia Egiptului în vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450). Împreună cu cei şapte fraţi ai săi, a luat drumul pustiei,
Teologia faptelor este mai puternică decât cuvintele; aceasta este mărturia pe care o aducem în fața lumii. Inevitabil, orice gest pe care îl facem spune ceva, inclusiv de natură teologică. În teologia
Avva Sisoe a fost întrebat „în cât timp trebuie tăiate patimile?”. Bătrânul i‑a zis: „Cum vine patima, tai‑o de îndată”. Viața părinților deșertului, o viață de încordare ascetică, era
În deschiderea sinaxei, în trapeza de protocol a Mănăstirii Sihăstria Putnei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adresat un cuvânt de binecuvântare a lucrărilor, iar, după apelul nominal,
„Să nu te măsori pe tine însuți.” Gândul acesta apare în mai multe rânduri la Părinții deșertului și de fiecare dată nuanțele date de context sunt diferite. Avva Pimen își amintește de avva Pafnutie,
Se împlinesc astăzi trei secole de la naşterea Cuviosului Paisie de la Neamţ, unul dintre sfinţii isihaşti cărora le-a fost dedicat anul comemorativ care se încheie peste câteva zile. Sub influența
În colecția de apoftegme dedicate Avvei Pimen în Patericul Egiptean există două povestiri foarte asemănătoare (26 și 72). În ambele ni se descrie o scenă în care o femeie plânge cu disperare lângă un
„Unii i-au spus avvei Pimen despre un călugăr că nu bea vin. El a zis: «Vinul nu este pentru călugări»”. Și această scurtă povestire ne este livrată fără nici un fel de explicații.
Apoftegma 16 de la avva Pimen ne pune în fața unei dileme și stârnește curiozități. Iată textul: „Avva Pimen a mai zis: «Dacă nu ar fi venit Nabuzaradan, mai-marele bucătarilor, templul Do
Doi monahi, avva Isaia și avva Iosif, i-au adresat avvei Pimen, în contexte diferite, aceeași întrebare: ce se întâmplă cu gândurile necurate? Avva Pimen a răspuns folosind două analogii. Prima dată a zis:
Avva Pimen a făcut următoarea observație: „Nu locui unde vezi că ești invidiat. Altfel, nu înaintezi”. În lumea ideală și (foarte adesea) idealizată a Părinților deșertului, un asemenea sfat nu este fo
La părinții deșertului se poate citi uneori o mare încredere în capacitățile umane, în forța persoanei de a rezista în fața ispitelor de tot felul. O asemenea încredere transpare și într-un
Părinții din deșertul egiptean „spuneau despre avva Pimen că, odată, a fost invitat la masă, deși nu voia. S-a dus totuși, plângând, ca să-l asculte și să nu-l supere pe frate”. Discernământul
Părinții deșertului nu au niciodată accese de optimism gratuit. Atât de la modă în vremea noastră, optimismul cu orice preț, dublat de credințe fantasmagorice de tipul: e de ajuns să vrei, că întregul
Unul dintre aspectele importante ale spiritualității creștine este responsabilitatea: pentru tine, pentru aproapele și pentru întreaga creație. Între toate acestea este foarte greu de obținut o dreaptă
Prima apoftegmă despre avva Pimen din Patericul egiptean conține un fragment care poate fi interpretat ca un miracol, o profeție care, văzută din perspectiva noastră, ea este deja împlinită: „Odată, când era
Părinții deșertului erau buni cunoscători ai Scripturii, textele și cuvintele lor sunt adesea un labirint intertextual în care astăzi ne putem mișca doar cu mare greutate pentru că nu mai avem familiaritatea
Când avva Pimen a fost întrebat despre viața în chinovie și cum ar trebui să trăiască omul într-o comunitate, bătrânul a dat următorul răspuns: „Cine trăiește în chinovie trebuie să-i vadă pe toți ca
Într-una din apoftegmele sale, avva Pimen zice: „Dacă sufletul se depărtează de cei cărora le plac disputele contradictorii, de confuzia și tulburarea omenească, Duhul lui Dumnezeu intră într-însul și
Probabil că mai mult decât niciodată în ultimele decenii se vorbește în spațiul public despre iubirea aceasta în formele sale secularizate: toleranța, egalitatea de șanse, incluziune și așa mai departe.
Asceza trupească și asceza sufletească se găsesc într-un raport ierarhic clar. Părinții deșertului se întâmplă foarte adesea să fie impresionanți prin eroismul lor ascetic. Faptele lor nu te pot lăsa