Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Mic îndreptar pentru viața în comunitate

Mic îndreptar pentru viața în comunitate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 28 Iul, 2021

Când avva Pimen a fost întrebat despre viața în chinovie și cum ar trebui să trăiască omul într-o comunitate, bătrânul a dat următorul răspuns: „Cine trăiește în chinovie trebuie să-i vadă pe toți ca unul și să își păzească gura și ochii. Așa va sta liniștit și fără grijă”. 

Monahii s-au retras din lume ca să ajungă la isihie, la liniște și nepătimire. Întreaga lor viață, așadar, gravitează în jurul acestui țel. De aceea avva Pimen îl scoate în evidență la finalul cuvântului său despre viața alături de ceilalți. Pentru a putea cultiva liniștea în chinovie, bătrânul dă un sfat ce implică două aspecte: pe de o parte viziunea cu privire la ceilalți, iar pe de altă parte, reflectarea acestei viziuni la nivel practic, concret. 

„Cine trăiește în chinovie trebuie să îi vadă pe toți ca unul.” Aceasta este viziunea sau, cu alte cuvinte, perspectiva care ar trebui să orienteze întreaga viață a călugărilor. Să îi vezi pe toți ca unul înseamnă să ai intuiția Adamului total, a macroanthroposului care unește organic umanitatea întreagă. Dar mai există un sens care se desprinde de aici, unul de ordin practic. În clipa în care reușești să îi vezi pe toți ca unul, începi să fii și tu egal cu tine însuți și să îi tratezi pe toți la fel. Începi să te asemeni lui Dumnezeu, Care „nu Se uită la fața omului”, adică nu Se lasă furat de aparențe, nu cedează în fața furtunilor emoționale generate de simpatii și antipatii. Cel care reușește să îi vadă pe toți ca unul dobândește stabilitate, neclintire interioară. 

Calea pe care se ajunge aici este una ascetică. Recomandarea avvei Pimen este să îți păzești gura și ochii. Unul dintre cele mai cunoscute cuvinte ale avvei Arsenie vizează tăcerea. El zicea către sfâr­șitul vieții: „De multe ori am regretat că am vorbit, dar niciodată pentru că am tăcut”. Tăcerea este primul pas către interiorizare. De fapt, gura și ochii, vorbirea și privirea sunt modurile prin care ieșim cel mai frecvent din noi înșine, ne împrăștiem, ne irosim energiile în zadar. Dacă gura este greu de păzit, ochii sunt și mai greu. Postul ochilor este o grea asceză pentru cei care trăiesc în comunitate. Să nu te uiți unde nu te privește, să te ferești de judecarea aproapelui, să îți sacrifici curiozitatea păti­mașă, toate acestea sunt exigențe ascetice fundamentale. 

Așadar, pentru a putea trăi în comunitate trebuie să dobândești viziunea unității fundamentale a întregului neam omenesc (și a tuturor oamenilor concreți alături de care trăiești) și să rămâi interiorizat, stabil, ferindu-te de irosirea prin vorbire deșartă și privire necuviincioasă. 

Citeşte mai multe despre:   Avva Pimen