Mai-marele bucătarilor sau mai-marele gărzii?

Apoftegma 16 de la avva Pimen ne pune în fața unei dileme și stârnește curiozități. Iată textul: „Avva Pimen a mai zis: «Dacă nu ar fi venit Nabuzaradan, mai-marele bucătarilor, templul Domnului nu ar fi ars. Asta înseamnă: dacă îmbuibarea nu ar fi venit în suflet, mintea n-ar fi căzut în mrejele dușmanilor». Avem aici o trimitere la cartea a patra a Regilor, capitolul 25, versetele 8 și 9. În traducerea românească standard sună așa: „Iar în luna a cincea, în ziua a șaptea a lunii, adică în anul al nouăsprezecelea al lui Nabucodonosor, regele Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzii, slujitorul regelui Babilonului, a venit în Ierusalim. Și a ars casa Domnului, casa regelui și toate casele din Ierusalim; toate casele cele mari le-a ars cu foc”. Citatul dat de avva Pimen nu se potrivește într-un loc esențial: Nebuzaradan nu este mai-marele bucătarilor, ci este mai-marele gărzii. În momentul acesta devine limpede că monahul citează Scriptura după versiunea grecească, Septuaginta. În traducerea Bibliei din 1914, sintagma care ne interesează sună așa: „Navuzardan, cel mai mare preste bucătari, care stă înaintea împăratului Vavilonului” (4 Împărați 25, 8).

Acum, că am identificat sursa, totuși persistă întrebarea: cum este posibil ca același personaj să fie într-o versiune mai-marele gărzii, iar în alta mai-marele bucătarilor. Filologic, misterul este dezlegat de o notă de subsol făcută la traducerea Septuagintei (vol 2, 2004, Ed. Polirom). Termenul grecesc care se traduce literal cu „mai-marele bucătarilor” era un titlu onorific în Egipt și în Babilon, care desemna comandantul gărzii personale a regelui. Cuvântul ebraic care desemnează aceeași funcție are și el o etimologie interesantă, întrucât derivă de la rădăcina TBH, care înseamnă a ucide, atât pentru hrană, cât și dușmani în luptă (vezi nota de la pagina 614, din volumul citat mai sus).

De aici se naște, așadar, confuzia, care complică înțelegerea și interpretarea apoftegmei de la avva Pimen. Comentariul bătrânului are sens, doar în contextul unei traduceri literale stricte, care apoi este interpretată alegoric. Dar micul excurs filologic de mai sus nu invalidează exegeza făcută de monahul egiptean. Ba, mai mult, ne arată libertatea pe care o aveau vechii părinți față de textul Scripturii, care era înțeles în duh, pentru nevoile spirituale ale comunității.

Ideea avvei Pimen, care se slujește de versetul biblic ca de un pretext, este născută din experiența monahală ascetică. Bătrânul sugerează aici că sunt mai multe căi prin care mintea (care are un loc privilegiat în viața spirituală) poate să piardă războiul: fie direct, în lupta cu gândurile, fie să se năruie de jos în sus, din clipa în care îmbuibarea pătrunde în suflet. Mintea, chiar dacă are rolul de a guverna viața ascetică și spirituală, poate fi subminată din interior, în clipa în care cedează în fața confortului și a îmbuibării. Așa cum marii comandanți militari cad, de obicei, doar prin trădare, la fel și mintea se poate prăbuși din pricina confortului prea mare.