Colindele la români și la alte popoare

Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ianuarie)”. Cât privește originea colindelor, aproape toată lumea este de acord că aceasta se pierde în trecutul îndepărtat al istoriei strămoșilor noștri scito-traco-geto-daci, peste care s-au suprapus elemente ale culturii romane, iar în perioada creștină s-au adăugat și elementele definitive ale culturii creștine bisericești.

Apariția în istorie a acestui gen de cântare, împreună cu toate obiceiurile colindatului, este legată, la romanii păgâni, de Saturnalii, sărbători de iarnă romanice în cinstea zeului Saturn, ce se țineau în perioada 17-23 decembrie, când se organizau jocuri, vizite, distracții și chiar ospețe orgiastice în onoarea zeilor Saturn, Cronos și Mithra.

Cuvântul colindă, sub diverse forme, este păstrat atât pentru întreaga datină, cât și pentru cântece și sărbătoarea Crăciunului numai în Răsărit, începând de la Mediterană cu grecii, apoi toate popoarele Peninsulei Balcanice, români, și urcă spre nord, cuprinzând și pe maghiari și pe toți slavii, fără excepție, întinzându-se prin poloni și bieloruși până la țărmurile Balticii, incluzându-i și pe lituanieni și letoni.

În Apus găsim mai rar această denumire și nu pentru datină, nici pentru colind, ci pentru alte lucruri în legătură cu Crăciunul.

La români s-a păstrat, de la calendele romane, denumirea de colind, corind, colinde, colinzi etc., la bulgari kóleda, kolada, la sloveni koléde, la ucraineni, ca și la ruși, koliada, la bieloruși koliadi, la ruși koleadá kreșcenskaia, referindu-se atât la cântece sau poezii de Crăciun, cât și la obiceiul colindatului (Petru Caraman, ­Colindatul la români, slavi și la alte popoare, Editura Minerva, București, 1983, pp. 385-387). În orice caz, s-a dovedit cu certitudine că atât denumirea de colind, cât și obiceiurile colindatului s-au transmis la noi direct de la romani și nu prin intermediul slavilor sau al altor popoare.

Și la slavi, la polonezi, la ucraineni, la sârbi, la bulgari, la greci, ca și la români există colinde generale și speciale cântate în curte, apoi colinde pentru gospodar, gospodină, flăcău, fată mare, logodiți, însurăței, văduvi, bătrâni, copii; apoi pentru preot, hagiu, cioban, pescar, negustor, soldat, voinic străin și chiar și pentru morți. Și la slovaci, moravi, cehi, croați, sloveni, sârbi, bieloruși și ruși există un anumit repertoriu de colinde și obiceiul colindatului, dar mult mai sărac și mai estompat.

Alte obiceiuri erau legate de Anul nou, care se serba la 1 martie, perioadă ce coincidea cu lucrările de primăvară ale pământului (arat, semănat etc.), fiind reflectate mai ales în Plugușor, dar și în alte cântece și jocuri păgâne. Unele din obiceiurile de Saturnalii (și Juvenalii) s-au transmis și poporului român, cărora le va da în perioada creștină un alt sens multora din ele, însă altele au rămas păgâne, deși Biserica le-a combătut, începând de la Sinodul Trulan (691), socotindu-le obiceiuri diavolești.

Colindatul de Nașterea lui Hristos

Colindul este cel mai vechi produs muzical și literar ce ni s-a transmis din vremuri străvechi. Colindele sau corindele (după pronunția rotacizantă specifică Transilvaniei) sunt legate, cum am spus, de sărbătorile religioase ce au loc în lunile de iarnă, decembrie și ianuarie, adică marea sărbătoare creștină a Nașterii Domnului, fixată de creștinism în locul serbărilor păgâne ale zeului Mithra, de origine iraniană, dispărând astfel amintirea soarelui neînvins (solus invictus) și întemeindu-se sărbătoarea creștină a Soarelui dreptății, Răsăritul cel de sus sau Răsăritul răsăriturilor, cum va fi numit Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia cel mult așteptat.

De aceea, colindele sunt, pentru creștini, o formă de expresie a cinstirii Fiului lui Dumnezeu și a Maicii Sale, Fecioara Maria, fiind totodată pomeniți și îngerii, păstorii, bătrânul Iosif, Adam, David și alte personaje biblice.

După text, colindele se împart astăzi în două mari categorii: sociale și religioase. Colindele sociale (laice sau profane) pot fi recitate sau cântate de copii, dar mai ales de cei adulți, cu sau fără măști, acestea constituind o reminiscență păgână păstrată și astăzi în obiceiurile românești și probabil și la alte popoare. Colindele religioase, create, începând din secolul I, sub influența Bisericii creștine, sunt numeroase, variate și foarte frumoase.

Repertoriu bogat de colinde la români

În comparație cu popoarele creștine dimprejurul nostru, repertoriul de colinde românești este cel mai bogat, cuprinzând cântece de Moș Ajun și Moș Crăciun, cântece de stea (creații mai târzii), Vicleimul (Irozii), colinde de Anul Nou, Plugușorul, Sorcova, Vasilca, Ursul, Capra, Brezaia (practicată în Muscel de către cete de flăcăi). La acestea se adaugă colindele de Bobotează, de Florii, de Paști, Salcia, Lăzărelul și altele.

Și obiceiul colindatului este mai dezvoltat la noi, mai ales la sate, unde cete de colindători, alcătuite din copii, adulți, tineri, vârstnici, umblă din casă în casă, recitând sau cântând simultan sau alternativ producții religioase sau laice, moștenite din moși-strămoși și transmise din generație în generație.

Colindele au jucat un rol foarte important în transmiterea învă­țăturii de credință și a tradiției de veacuri și chiar de milenii. ­Interesant este faptul că aproape toate colindele sunt cântate, ­fiindcă ceea ce se transmite prin melodii se reține mai ușor. Asta ne amintește de unii din strămoșii noștri, aga­târșii, care locuiau în podișul transilvan și care cântau legile lor pentru a le fixa în memorie și a le transmite mai ușor urmașilor lor.

Cuvintele se adresează minții, iar melodiile se adresează inimii, adică ne luminează mintea și ne impresionează inima, cum zicea Mitropolitul Antonie Plămădeală. E drept că melodiile colindelor noastre, în majoritate, sunt foarte frumoase, bine alcătuite și accesibile oricărui credincios cu ureche muzicală, cu ceva voce și mai ales cu inimă curată.

Colindele au circulat în toate provinciile românești, unele păstrându-se intacte, altele transmi­țându-se în variante nu prea îndepărtate de original. N-am putea spune că într-o parte sau alta a țării sunt melodii mai frumoase sau mai puțin frumoase, dar am putea observa dacă sunt mai numeroase în diferite provincii româ­nești sau mai puține în altele, adică este vorba de bogăția repertoriului colindelor cu text și melodie. Dar ele sunt frumoase în egală măsură; atât cele din Muntenia, din Oltenia, din Moldova, din Transilvania și din Banat. Până și în Dobrogea, Bucovina și Basarabia, teritorii românești cu un conglomerat de naționalități și cu o istorie aparte, numărul colindelor este destul de mare.

Creații vechi, moștenite din moși-strămoși

Colindele autentice pot fi recunos­cute ușor, chiar dacă sunt creații vechi moștenite din moși-stră­moși sau creații contemporane, fie pe teme cunoscute, fie în stil liber. Și nu este rău că se îmbogățește și se împrospătează mereu repertoriul, dar trebuie acordată o atenție deosebită atât textului religios (sau chiar și celui laic), cât și melodiilor care să fie potrivite și compatibile cu tradiția noastră românească, fără ritmică prea sofisticată, dar variată, însă nu în ritmuri de dans.

În țările din Europa, în Statele Unite ale Americii, în America Latină și în alte părți ale globului pământesc există nu colinde, ci cântece de Crăciun (Christmas songs, Cantici di Natalia, Chansons de Noel, Weihnachtlieder), unele cu autori bine-cunoscuți, altele anonime, unele monodice cu acompaniament de pian sau alt instrument, altele corale, altele vocal-simfonice, toate specifice temperamentului și culturii acestor popoare.

Unele din aceste producții, zise occidentale, au pătruns și la noi de multă vreme, cum ar fi: Noel (Crăciunul), O, Tannenbaum (O, brad frumos!), Stille Nacht (Noapte liniștită), Es ist ein Ros entsprungen (Este un trandafir înflorit), The First Noel (Primul Crăciun), Venite, adoremus (Veniți să adorăm) și altele, după cum se vede, din repertoriul francez, german, englez, spaniol etc.

Texte vechi, armonizate de compozitori

De peste 150 de ani, multe din colindele noastre, precum și cântecele de stea, produsul inspirației multor oameni înzestrați de Dumnezeu cu harul poeziei și al muzicii, având texte și melodii foarte frumoase, au fost armonizate pentru diverse formații corale de două, trei și patru voci egale, de voci bărbătești și mixte, a capella sau cu acompaniament instrumental.

Și cum corurile, mai ales cele de la orașe, sunt tot mai numeroase și bine instruite, se cuvine să existe în repertoriile lor un mănunchi cât mai bogat de colinde și cântece de stea armonizate.

Dar unde nu sunt coruri ce se poate face? Preoții, cântăreții și învățătorii au datoria sfântă să păstreze și să practice, instruindu-i și pe alții (copii, tineri și vârstnici) să-și însușească cel puțin colindele din tradiția locală sau pe cele mai frumoase, mai accesibile și mai instructive din întreg repertoriul românesc sau chiar și pe cele mai cunoscute din repertoriul străin, care se potrivesc gustului românesc și învățăturii de credință. Părerea noastră este că un număr cât mai mare de colinde sociale sau laice să se cânte pe la casele poporenilor, iar cele cu conținut religios să se cânte în biserici. Asta nu înseamnă că nu se pot cânta colinde religioase și pe la casele credincioșilor. Dar, în general, să dăm Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.