Ce-ați făcut cu Moș Gerilă?

Cei care am copilărit în comunism și trăiam în marile orașe-cazărmi știam că în seara de 25 decembrie venea la noi în apartament, nevăzut și neauzit, Moș Gerilă. Moșul acesta era bătrân, dar totuși vioi, purta pe umăr un sac mare cu jucării (precum cele care se găseau în comerțul socialist de stat) și lăsa sub brad cadourile potrivite pentru fiecare copil cuminte. Când, deodată, el a dispărut...

Locul lui a fost luat în 1989, tacit și fără discuții prea mari, de Moș Crăciun - un personaj asemănător pe dinafară cu Moș Gerilă, un fel de competitor propulsat în arenă dinspre Biserică. Singura deosebire între cei doi moși era că unul avea suflet, celălalt nu. Și după Moș Gerilă nu a plâns nimeni. Cel puțin până acum, deși există și mulți nostalgici care se înduioșează la amintirea acelor vremuri. Însă Moșul inventat de comuniști tocmai să parodieze, să maimuțărească marele praznic al Nașterii Domnului pare alungat definitiv. E drept, nici nu avea o poveste consistentă, ci doar o calchiere după un basm rusesc, Ded Moroz (moroz în limba rusă înseamnă congelat, înghețat, iar ded înseamnă bunic), adică tot o formulă de păcălire a mentalului colectiv prin înlocuirea unui personaj real cu unul imaginar. Acest hocus pocus ideologic a ajuns și la noi, țară subjugată URSS-ului, exilându-l pe Moș Crăciun din tradiția românească și înlocuindu-l cu acest Gerilă, venit din stepele rusești. Frumos transfer de personalitate, n-am ce zice!

Numai că Dumnezeu nu Se lasă păcălit, nici oamenii credinței. Dovadă că în 1989, când s-au difuzat primele colinde, aburul ideologic s-a risipit „ca ceara de la fața focului”. Chiar printre rafalele de mitralieră și scrâșnet de șenile (stăteam în centrul Bucureștiului, auzeam și vedeam tot ce se întâmpla pe străzi în acele zile), colindele Madrigalului au făcut să ne țâșnească lacrimi din ochi! Era exact acel disc de vinil interzis de regimul comunist, înregistrat în anii ’70 și trimis doar la export, care a făcut să se spargă geamurile Sălii Palatului la primul și singurul concert al faimosului cor condus de maestrul Marin Constantin. Atunci autoritățile comuniste s-au speriat de puterea colindelor și a adevăratului Moș Crăciun care era în spatele lor, luând măsuri draconice pentru interzicerea oricărei forme de colind religios. Vedeți cât de subversiv încă era pentru regimul terorii ateiste blajinul, nevinovatul Moș? O tradiție multiseculară (poate), un obicei relativ recent (primul brad împodobit de Crăciun a fost cel al familiei regale abia la sfârșitul secolului al XIX-lea), însă frica impostorilor era uriașă. Asemenea lucrătorilor viei din Evanghelia după Matei (21, 33-41) care alungă, bat și omoară toate slugile trimise de Dumnezeu spre a culege rodul cuvenit, tot așa și noii stăpâni pe trupul Țării și pe sufletele românilor s-au străduit din răsputeri să stârpească orice referință despre Adevăratul și Singurul Stăpân: Dumnezeu. Că n-au reușit, asta e limpede; însă o zgură ideologică (memorială) tot a rămas...

Moș Crăciun însă are acum de luptat - și o face - cu noile ideologii care sunt sensibile la motivele/simbolurile religioase explicite. Încă de pe vremea lui Bill Clinton (a fost demult, în alt veac, un președinte al SUA cu acest nume) sărbătoarea a primit o schimbare de nume: Xmas. Adică sărbătoarea X, anonimă, care a înlocuit numele Celui născut, adică al Domnului: Christ. Pe scurt: din Christmas a devenit Xmas. Deși inițial, în Evul Mediu, acel X în caractere latine însemna concret litera H în limba greacă, acum s-a ajuns la anonimizarea sărbătorii pentru a nu se simți nimeni... ofensat. Nici budiștii, nici evreii, nici musulmanii, nici ateii. Cu o „mică” excepție: creștinii înșiși - tocmai cei de la care a pornit sărbătoarea, dar pe ei nu-i mai întreabă nimeni nimic, deocamdată.

Toate nebuniile și excesele istoriei se răzbună mai devreme sau mai târziu pe alte generații decât cele care le-au inițiat. Cu alte cuvinte, „părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii” (Iez. 18, 2), asta vedem că se întâmplă adesea, chiar și cu noi. Bunicii, străbunicii sau chiar părinții noștri greșesc și noi plătim oalele sparte. Dar până una-alta e momentul să ne bucurăm de Nașterea Domnului - care nu are nimic „magic”, ci liturgic -, să ne limpezim viețile lângă sfintele altare și să încercăm să fim mai buni azi decât mai fost ieri. Oare se poate una ca asta?