Cercurile responsabilității

Unul dintre aspectele importante ale spiritua­li­tă­ții creștine este responsabilitatea: pentru tine, pentru aproapele și pentru întreaga creație. Între toate acestea este foarte greu de obținut o dreaptă măsură, un echilibru funcțional, practic.

La avva Pimen găsim următoarea apoftegmă: „Paisie, fratele avvei Pimen, avea odată prieteșug cu cineva din afara chiliei. Atunci avva Pimen, care nu era de acord, a fugit la avva Ammonas și i-a zis: «Fratele meu Paisie este prieten cu cineva și asta nu-mi dă pace». Avva Ammonas îi zice: «Pimen, încă mai trăiești? Întoarce-te în chilie și spune-ți în inima ta că ești de un an în mormânt»”.

Povestirea ridică o serie întreagă de întrebări, dar în principal tratea­ză tocmai acest tip de echilibru între mai multe tipuri de responsabilitate. În primul rând, Pimen este călugăr, deci se supune unei anume rânduieli, față de care este responsabil. Apoi, locuiește împreună cu frații săi, față de care are o anumită răspundere. Totuși, nefiind cel mai mare dintre frați, neasumând povă­țui­rea formală a lor, era dator mai degrabă să se roage pentru frați decât să îi îndrume limitându-le libertatea.

În continuarea acestei apoftegme se găsește una dintre maximele părintelui Thomas Hopko, care zice: „Să nu sfătuiești pe nimeni decât dacă ți se cere sau este de datoria ta să o faci”. Suntem prea grăbiți să organizăm viețile altora, poate toc­mai pentru ca să ne revanșăm cu privire la propriile noastre eșe­curi. Arta echilibrului este mereu greu de stăpânit. Cum poți să fii responsabil, să fii plin de dragoste, dar în același timp să nu te tulburi și să nu îți asumi griji pe care să nu le poți purta? Acesta este un exerci­țiu pe care trebuie să îl facem în fiecare zi.

Pentru a dobândi echilibrul e nevoie să știm că există o ierarhie a răspunderii. Nu poți să te ocupi de ceilalți, dacă în felul acesta îți distrugi propria așezare sufletească. Dimpotrivă, grija pentru cei din jur este și ea parte din propria luptă ascetică. Dacă, la un moment dat, cele două intră în conflict, acesta este un semn că ceva nesănătos e la mijloc. Conflictul este un semn de alarmă, pe care îl percepe și avva Pimen, de aceea merge la bătrânul Ammonas pentru sfat.

Soluția avvei Ammonas nu este universală, este adaptată la situația concretă a avvei Pimen. Mesajul apoftegmei este însă dincolo de rezolvarea concretă a problemei. Prin felul în care se desfășoară lucrurile ne spune că, dacă există conflicte între cercurile de responsabilitate, avem nevoie de cineva din afară, de un duhovnic lucid, care să poată readuce pacea.