Nu locui unde ești invidiat

Avva Pimen a făcut următoarea ob­servație: „Nu locui unde vezi că ești invidiat. Altfel, nu înaintezi”. În lumea ideală și (foarte adesea) idealizată a Părinților deșertului, un asemenea sfat nu este foarte predictibil. Se naște întrebarea: cu ce anume te încurcă pe tine faptul că ceilalți te invidiază? Călugării au mers în deșert să își trăiască discreți, ascunși, viața lor împreună cu Dumnezeu, în adâncul sufletului. Și totuși, avva Pimen sfătuiește să fugi de mediile în care ești invidiat, pentru că acolo nu progresezi.

Sporul duhovnicesc are nevoie, pe cât se poate, de pace. Zic aici „pe cât se poate” pentru că avem numeroase exemple de sfinți pe care toate constrângerile exterioare nu i-au împiedicat să ajungă la desăvârșire. Aceasta poate fi o cale excepțională, dar în același timp presiunile exterioare pot să fie foarte felurite și nu toate se pot gestiona în același mod. În general monahii caută ca soluție să se constrângă pe ei, prin nevoința lor, așa încât toate cele din afară să se diminueze în importanță, să pălească în comparație cu asceza pe care o practică. În aceste condiții, de multe ori războiul din afară poate accentua, spori asceza. Poate fi o formă de nevoință suplimentară.

Să înduri „zavistia” (cum sună o altă traducere românească) nu este în mod necesar o cale pentru progresul spiritual. Să faci să înceteze invidiile nu ține de tine. Patima aceasta se declanșează de multe ori independent de acțiunile, de comportamentul ori realizările tale. Invidia (ca orice altă patimă, de altfel) are propria sa doză de nebunie, de irațio­nalitate. Pentru că nu poți face nimic care să limiteze patima invidiei în cei din jurul tău, ai doar două soluții la îndemână: să rabzi ori să fugi, pentru că nu există o cale prin care să o confrunți. Iar avva Pimen zice că mai de folos îți este să pleci.

De ce oare este atât de nocivă această patimă, care ajunge să afecteze nu doar pe cel invidios, dar se răsfrânge și asupra celui invidiat? Invidia este o mișcare egoistă a inimii, care la un anumit moment începe să înoate într-o lume a minciunii, iluzorie. Invidiosul, pe de o parte, îl reduce pe cel invidiat la cele câteva calități pentru care îl invidiază, iar pe de altă parte, îi neagă atributele care l-ar face să merite ceea ce are sau locul în care se găsește. În felul acesta, invidia se întemeiază pe o dublă minciună sfâșietoare, așezată pe postamentul egolatriei invidiosului.

Pericolul pentru cel invidiat este că poate fi prins în acest vertij al minciunilor. Se poate scinda el însuși, dacă sub presiunea celor din jur își întoarce privirea dinspre Dumnezeu către sine însuși. Viața duhovnicească se trăiește în adevăr. Invidia poate crea ample și foarte complexe broderii de minciuni, care să te învăluie și să te blocheze. De aceea, în anumite situații, când vezi că nu mai progresezi, avva Pimen sfătuiește să fugi din calea zavistiei.