Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Justificarea de sine

Justificarea de sine

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 04 Aug, 2021

Părinții deșertului erau buni cunoscători ai Scrip­turii, textele și cuvintele lor sunt adesea un labirint intertextual în care astăzi ne putem mișca doar cu mare greutate pentru că nu mai avem familiaritatea și naturalețea interacțiunii cu Biblia pe care o aveau ei. Când citim azi scrierile lor, aparatul critic este indispensabil pentru a naviga în hățișul de referințe. În felul acesta, un episod din Vechiul Testament, din Cartea a treia a Regilor, este evo­cat de Avva Pimen, fără prea multe explicații, pentru a face următoarea remarcă: „A te justifica pe tine însuți este lucru material. Lucrurile distrug pe cel care le are”. Avva Pimen spune aceasta cu referire la o scenă din capitolul II din Cartea a treia a Regilor (versetele 39-45), în care îl vedem pe regele Solomon că îl pedep­sește pe Șimei, pentru că încălcase porunca de a ieși din Ierusalim. Pentru actul său de nesupunere, Șimei avea justificare, plecase din cetate să își recupereze robii care fugiseră de el. Regele Solomon este însă intransigent. Îndreptățirile de orice fel sunt lipsite de forță și sfârșesc prin a se întoarce împotriva celui care încearcă să se folosească de ele. 

Momentul acela din Vechiul Testament capătă valoare spirituală în interpretarea bătrânului Pimen. Dincolo de contextul strict din care se desprinde, povestea vorbește despre asumarea responsabilității în viața spirituală și, de ce nu, în viață în general. În lipsa asumării responsabilității reale pentru ceea ce trăim în fiecare zi, nimic nu se poate schimba, nici un fel de progres nu este posibil, decât poate prin vreun miracol. 

Să trăiești responsabil înseamnă, în primul rând, să arunci o privire limpede și fără menajamente asupra vieții tale. Să încetezi să mai găsești responsabili pe care să dai vina pentru dezastrele tale, să identifici spațiul de libertate (fie el chiar mic) pe care îl poți tu gestiona și să începi să acționezi. Osândirea de sine, ca practică spirituală, despre care vorbesc Părinții începe de aici, de la refuzul justificărilor, al îndreptățirilor sterile. 

Cei care încearcă să ducă o viață duhovnicească se poate întâmpla să ajungă la un decalaj interior. Mecanismul său este unul foarte perfid. Ca să poți schimba ceva în viața ta, trebuie să știi ce anume e de schimbat și cum poți face asta. Ei, în anumite situații, simplul fapt de a ști îți creează iluzia că trăiești deja ceea ce știi. 

În cazul osândirii de sine, aceasta poate să fie practicată doar la nivelul cuvintelor, ca o posibilitate teoretică foarte vagă. Când spui, de exemplu, „o parte de vină trebuie să port și eu”, nu înseamnă câtuși de puțin că ți-ai asumat ceva. Asumi cu adevărat în clipa în care identifici care este responsabilitatea ta la modul concret și acționezi în consecință. 

Să nu te justifici, în viața spirituală, înseamnă să ai curaj și luciditate. Iar virtuțile acestea sunt, de fiecare dată, salvatoare. 

Citeşte mai multe despre:   Avva Pimen