În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sinaxa monahală și pomenirea Arhiepiscopului Pimen la Mănăstirea Sihăstria Putnei
În deschiderea sinaxei, în trapeza de protocol a Mănăstirii Sihăstria Putnei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adresat un cuvânt de binecuvântare a lucrărilor, iar, după apelul nominal, arhim. Dosoftei Dijmărescu a prezentat o scurtă dare de seamă despre mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe anul 2022. Între altele, a fost amintită lucrarea social-filantropică pe care mănăstirile și schiturile au desfășurat-o în această perioadă, mai ales în sprijinul celor afectați de conflictul militar din țara vecină. Totodată, a prezentat noua ediție a cărții „Despre dumnezeiescul har”, semnată de arhim. Dosoftei Murariu, întemnițat în perioada 1954-1958 pentru credinţa în Hristos și trecut la cele veșnice în anul 1990 la Mănăstirea Slatina.
În cadrul întâlnirii au fost analizate și aspecte de ordin cultural-educativ și comunicațional, în acest context Înaltpreasfințitul Părinte Calinic exprimându-și dorința ca personalul monahal din mănăstirile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să aibă acces la studii universitare și la formare intelectuală și academică, pentru ca experiența și cunoștințele lor să fie puse apoi în slujba mănăstirilor în care viețuiesc.
De asemenea, au fost amintite importanța promovării și mediatizării evenimentelor și publicarea unor studii în revista „Candela” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Au fost prezentate posibilitățile de accesare a unor linii de finanțare pentru panouri fotovoltaice și inițiativele pentru Grupurile de Acțiune Locală și s-a lansat un apel pentru ajutarea parohiilor și mănăstirilor care întâmpină dificultăți pastoral-misionare.
A fost amintit faptul că mănăstirile pot susține în acest an cea de-a doua ediție a taberei „Temerari pe drumul cunoașterii”, proiect ce își propune să aducă împreună aproximativ 250 de tineri și copii care să beneficieze de cele 6 zile de tabără.
În cadrul evenimentului a fost conferit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Ordinul „Apărător al credinței creștine” arhim. Nectarie Clinci, exarh de zonă și starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei; protos. Porfirie Pescaru, stareț al Mănăstirii Arbore; și protos. Emilian Nicolae, starețul Mănăstirii Părhăuți.
La sfârșitul anului 2022, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților erau 78 de așezăminte monahale, aproximativ 9% din totalul așezămintelor monahale din Patriarhia Română.
Sinaxa a fost urmată de slujba Parastasului la mormântul vrednicului de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gheorghe de Michalovce și Kosice (Slovacia) și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.