Lacrima şi oftatul părinţilor

Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela. (Matei 9, 18-26)

***

Am fost martori la două minuni săvârşite de Domnul Iisus Hristos: vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani şi vindecarea fiicei unui dregător. Sfântul Matei ne spune că acest dregător se numea Iair şi era slujitor la sinagogă. Iair a venit şi L-a rugat pe Domnul Hristos să-i vindece copila. Să ne punem în situaţia acestui părinte îndurerat. Doar mama şi tata ştiu ce este în sufletul lor atunci când îşi văd copilul bolnav. Nopţi nedormite, zile zbu­ciu­mate, inimi înlă­cri­mate. Dar toate acestea se uită la primul zâmbet al copilului. De cele mai multe ori, după ce copilul a crescut, uită tot zbu­ciumul părinţilor. Trebuie să ştim că aşa cum ne comportăm noi cu părinţii, la fel se vor comporta şi copiii noştri cu noi. Ne jertfim şi oferim co­piilor tot ce este bun, dar trebuie să-i învăţăm să pre­ţuiască şi lacrima şi oftatul părinţilor. Nu există o şcoală unde să te formezi ca pă­rinte, înveţi din mers, uneori din greşeli. Un părinte res­pon­sa­bil este garanţia vieţii res­ponsabile a copilului.