Lădiţa cu poveşti: Felician şi îngeraşii

Trăia odată într-un mic sătuc un băieţel, pe nume Felician. După cum îi spunea şi numele, era un copil tare fericit. Deşi nu avea multe jucării şi nici bănuţi să-şi cumpere jocuri sau jucării preferate, Felician spunea că ceea ce îl face pe el fericit sunt lucrurile pe care le făcea pentru ceilalţi.

- Ştii, mama, îi spunea Felician mamei sale, eu mă simt cu adevărat fericit atunci când îi ajut pe ceilalţi.

- Eu cred, zicea una dintre vecine, vorbind cu mama altui copil, că acest copil are o problemă. Cum se poate să fie el fericit, dacă tot timpul el este cel ce dăruieşte? Eu, de pildă, mai spunea vecina, nu pot fi cu adevărat bucuroasă decât atunci când mi se oferă ceva.

Dar Felician, deşi auzea toate aceste comentarii, nu le da atenţie. El continua să-i ajute pe copiii care poate nu aveau atâta cât el, să dăruiască din puţinul pe care îl avea şi celor necăjiţi. Dacă primea ceva, împărţea şi cu ceilalţi copii, nu oprea nimic pentru el.

S-a întâmplat ca, într-o zi, să sosească în acel sătuc un renumit om de ştiinţă.

- Ştiţi cine va sosi astăzi la noi în sat?, povestea primarul celorlalţi săteni. Va veni domnul Ştietot.

- Da, am auzit şi noi, răspunse un alt sătean. Ştiu că poate să vadă ce este în sufletul omului, poate să citească în stele. Este un om tare iscusit.

- Da, întări spusele alt sătean. Este un om tare inteligent, acest domn Ştietot.

Şi când sosi domnul Ştietot, sătenii au mers la el şi l-au rugat să le spună ce se întâmplă cu un copil de la el din sat, un băiat pe numele Felician. Domnul Ştietot, aflând spusele sătenilor, s-a hotărât să investigheze acest caz. Domnul Ştietot, cu ajutorul unui aparat minuscul, putea vedea în interiorul corpului lui Felician.

- Uimitor!, le-a spus domnul Ştietot sătenilor. N-am mai întâlnit un asemenea caz.

Sătenii erau şi ei foarte curioşi.

- Dar ce vedeţi acolo? întrebau ei.

- Văd, spunea domnul Ştietot, că de fiecare dată când Felician face un lucru bun o mie de steluţe sub forma unor îngeraşi apar în jurul inimii lui. De aceea, copilul emană atâta fericire. De aici şi dorinţa lui de a-i face fericiţi pe ceilalţi.

Atunci sătenii şi-au dat seama că fericirea nu înseamnă numai să primeşti, ci mai ales să dăruieşti. (după o idee de P. P. Sacristan)