Luca 14, 1–11 (Vindecarea bolnavului de hidropică)

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei?  Și n-au  putut  să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”

Smerenia înălță!

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 198, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 401

„(...) Cineva dobândește modestia, mai întâi, dacă își va aduce aminte de porunca Domnului, Care spune: Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29), (...) și (dacă) va crede făgăduinței Lui, că: Cel care se smerește pe sine, se va înălța (Luca 14, 11), apoi, dacă deopotrivă și fără întrerupere se va învăța și se va deprinde în orice lucru din cele ale smereniei. Căci chiar așa, prin cercetare continuă va putea să dobândească obișnuința smereniei, cum știm că se face și în privința meseriilor. Iar acest chip al îndreptării are tărie când e cazul să dobândim orice virtute pe care o poruncește Domnul nostru Iisus Hristos.”

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 60

„Venind cândva, de la lac la chilia sa, Ava Macarie ținea în mână o creangă de măslin. Și iată, că pe drum l-a întâlnit diavolul, care avea cu el o coasă. Vrând să-l lovească, n-a putut. Atunci a zis: Multă putere ai, Macarie; că nu pot (să fac nimic) împotriva ta. Iată, ceea ce faci tu, fac și eu: postești tu, postesc și eu; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Numai într-o privință mă învingi. Atunci i-a zis ava Macarie: Care este aceasta? Răspunzând, acela i-a zis: (mă întreci cu) smerenia ta. Pentru aceasta nu pot (să fac nimic) împotriva ta.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XIX, 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 190

„Cel smerit niciodată nu cade. De unde să cadă când el este (se consideră) mai prejos decât toți? Trufia este o mare înjosire, pe când smerenia este o mare înălțare, o mare cinste și o mare demnitate.”