Luca 21, 12-19 (Iisus își pregătește ucenicii)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.”

Persecuțiile creștinilor

Viața Sfântului Macarie Egipteanul - Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 83

„Căci creștinul, ajutat fiind de har și progresând printr-o bună purtare până la măsura (desăvâr­șirii) vieții spirituale, consideră drept slavă, desfătare și bucurie de negrăit faptul de a fi urât, de a fi prigonit și de a suporta orice insultă și rușine pentru Hristos; pentru că, punându-și speranța în El, în iubire și în bunurile viitoare, insulta, bătăile, prigoanele și celelalte pătimiri, inclusiv crucea, toate sunt plăcere, bucurie, încântare și arvună a (bunurilor) cerești. Pentru că zice (Mântuitorul): Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni toți oamenii și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră mințind din pricina Mea; bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 11-12). (...) Căci harul Duhului, cuprinzând tot sufletul și umplându-l de bucurie și putere și îmbiindu-l cu speranța celor viitoare și îndepărtând senzația durerii prezente, face plăcute patimile Domnului.”

Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, Cartea a III-a, 11, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1995), vol. 44, p. 140

„Ba mai mult, (Iulian Apostatul - n.n.) a poruncit ca Teodor să fie scos din închisoare. Acesta era numele acelui tânăr luptător curajos pentru Adevăr. Pe acesta unii l-au întrebat dacă a simțit durere când a îndurat torturi cu înțepături foarte crude. El însă a răspuns că la început a simțit ceva durere, apoi, ah, s-a arătat cineva, care ștergea mereu sudoarea de pe fața lui cu o pânză moale și rece și care îl îndemna să aibă curaj. De aceea, când au încetat suferințele, a spus că nu s-a bucurat, ci s-a întristat, căci zicea că (a dispărut) l-a părăsit Cel care îi aducea mângâierea sufletească.”

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Cincea, I, 19-22, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 13, p. 184

„(...) Ca un atlet viteaz, fericita Blandina strângea noi puteri din mărturisirea ei, iar întărirea, odihna și chipul ei de a-și potoli durerea și chinurile ei erau cuvintele: Sunt creștină și știu că ai noștri n-au săvârșit nimic rău!”

(Pr. Narcis Stupcanu)