Luca 21, 12-19 (Pregătirea ucenicilor)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.”

Răbdarea, cheia înțelepciunii

Tertulian, Despre răbdare, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 182-183

„(...) Buna stare a credinței și a învățăturii Domnului nu-l ajută ușor pe cel ce n-are cu el răbdare. În așa fel este rânduită aceasta în lucrurile lui Dumnezeu, încât cel lipsit de ea nu poate îndeplini nici un precept și nici un lucru plăcut Domnului. Chiar cei care trăiesc în întuneric o cinstesc, pentru binefacerile ei, cu numele de virtute supremă. Filosofii cu oarecare înțelepciune a vieții îi atribuie un rol atât de important, încât, chiar când au neînțelegeri între ei din cauza diferențelor de opinii și de orientare a curentelor filosofice, totuși, când amintesc de răbdare, au vederi comune și-i acordă același interes în studiile lor. Ea îi adună, ea îi unește, ea îi face să se străduiască toți la fel în a o defini ca virtute, în a afirma că toată înțelepciunea se cuprinde în răbdare.”

Tertulian, Despre răbdare, XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 195

„Dar care este funcția răbdării în corp? În primul rând înfrânarea cărnii, jertfă plăcută Domnului prin sacrificiul umilinței ori de câte ori pentru Domnul suportă mizeriile și greutățile traiului, mulțumindu-se cu o hrană simplă și cu apă curată, ori de câte ori ține posturile, ori de câte ori viața îi este în cenușă și în sac. Această răbdare a corpului recomandă închinăciunile și întărește rugăciunile, aceasta deschide urechile lui Hristos (și ale lui) Dumnezeu, alungă asprimea și cheamă blân­dețea. (...) Iar dacă luăm în considerare treptele mai înalte și mai fericite ale răbdării corporale, tot ea pregătește pentru sfințenie înfrânarea cărnii. Ea apără pe văduvă, cinstește pe fecioară și ridică în Împărăția cerului pe cel devenit famen de bunăvoie. Ceea ce se desăvârșește în carne vine din puterea sufletului. Răbdarea cărnii duce lupta în persecuții. Dacă este neapărat necesară fuga, carnea rezistă la neajunsurile fugii. La închisoare, carnea e în lanțuri, carnea în obezi, carnea în pământ. Ea în închisoare n-are lumină, nu vede cerul. Dar când ajunge la cunoașterea fericirii, la primirea celui de-al doilea botez, la însăși urcarea către sălașurile divine, nimic n-ajută mai mult pentru aceasta decât răbdarea corpului.”

(Pr. Narcis Stupcanu)