Luca 21, 5-8, 10-11, 20-24

„În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule, când, oare, vor fi acestea? Și care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocuri, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin țarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile! Iar atunci va fi strâmtorare mare pe pământ și mânie împotriva acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.”

Cum rezistăm în fața încercărilor

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia VIII, Cap. VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 6, pp. 93, 94

„În ce mă privește, eu doresc ca Dumnezeu să mă încerce pentru păcatele mele, atâta timp cât trăiesc în lumea aceasta, ca să mă facă să-i iau aici pedeapsa pentru ca acolo, sus, Avraam să zică și despre mine cuvintele pe care le-a spus bogatului, în legătură cu Lazăr cel sărac: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viața ta și Lazăr, asemenea, pe cele rele. Ci acum, aici, el se mângâie, iar tu te chinuiești» (Luca 16, 25).

De aceea când Dumnezeu ne încearcă și ne pedepsește, noi nu trebuie să fim lipsiți de recunoștință. Să înțelegem că noi suntem, încercați în lumea aceasta pentru a dobândi liniștea în lumea cealaltă, precum zice și Apostolul: «Domnul ne judecă și ne pedepsește, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea» (1 Corinteni 11, 32). De aceea fericitul Iov a acceptat de bunăvoie toate încercările, zicând: «Dacă am primit de la Domnul cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele?» (Iov 2, 10). «Domnul a dat, Domnul a luat. Domnul a făcut cum a binevoit. Fie numele Domnului binecuvântat» (Iov 1, 21). Însă El se îndură, până în al miilea neam, de cei care-L iubesc» (Ieșirea 20, 6).

Oameni ca aceștia, într-adevăr, nu au nevoie să fie dojeniți, căci ei nu mai păcătuiesc, cum zice și Domnul: «Cel care mă iubește ține poruncile». Tot așa: «iubirea desăvârșită alungă frica» (1 Ioan 4, 18).”