Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Maica Domnului Hristos este şi Maica noastră

Maica Domnului Hristos este şi Maica noastră

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Dumitru Păduraru - 14 August 2015

Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

Pericopa evanghelică de astăzi ne pregăteşte pentru ziua de mâine, dedicată Adormirii Maicii Domnului. Ne sunt amintite cuvintele de apreciere pe care Domnul Iisus Hristos le-a avut la adresa Martei şi Mariei, surorile lui Lazăr. A privit cu recunoştină spre osteneala Martei, dar a lăudat şi pe Maria pentru ascultarea ei. Marta a adus daruri de bucate, Maria a primit în dar binecuvântarea cuvântului dumnezeiesc. În persoana Maicii Domnului descoperim şi osteneala Martei, dar şi ascultarea Mariei. Viaţa Maicii Domnului a fost una a rugăciunii. Zămislirea, naşterea, predica, condamnarea şi Învierea Domnului Hristos au fost trăite de Maica Domnului în rugăciune. Sufletul ei de mamă a fost cuprins de o mare durere la vederea Fiului răstignit. A fost lângă Domnul Hristos când a fost coborât de pe cruce şi aşezat în mormânt. Toate lacrimile sale s-au transformat în bucurie la vederea Mântuitorului înviat. Maica Domnului Hristos este şi maica noastră. Ea se roagă pentru mântuirea sufletelor noastre.