Marcu 1, 29–35 (Iisus vindecă pe soacra lui Petru)

„În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea cuprinsă de friguri și îndată I-au vorbit despre ea. Și, apropiindu-Se, a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și a alungat mulți diavoli. Iar pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, ridicându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.”

Oare diavolul cunoaște gândurile noastre?

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. XV, 1-4, Cap. XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 422-423

„Serenus: Fără îndoială că duhurile necurate pot cunoaște felul gândurilor noastre, dar după arătări din afară, adică după înclinările, cuvintele și preocupările spre care au văzut că suntem mai înclinați. Însă la acelea care încă n-au ieșit din cele lăuntrice ale sufletului ele în nici un caz nu pot să ajungă. Chiar gândurile pe care ni le strecoară, ele află dacă au fost primite și cum au fost primite nu prin natura sufletului însuși, adică prin acea mișcare lăuntrică ascunsă, în măduva lui, ca să zic așa, ci din mișcările și indiciile omului din afară. De exemplu, când au insuflat cuiva lăcomia la mâncare, dacă l-au văzut pe monah că ridică neliniștit ochii la fereastră sau la soare, sau că întreabă cu insistență cât este ora, atunci ele știu că în acela a fost semănată pofta stomacului. Dacă, sădind sămânța desfrânării, își dau seama că monahul a primit fără împotrivire săgeata poftei și dacă l-au văzut sub stăpânirea trupului, fără să lupte cum ar fi trebuit împotriva ispitelor, atunci duhurile necurate înțeleg că săgeata lor s-a înfipt drept în inima lui. Și ațâ­țările la tristețe, supărare, furie, pe care le-au administrat, ele le cunosc după gesturile sau miș­că­rile exterioare ale corpului dacă s-au așezat în inimă, când l-au văzut că freamătă în tăcere, sau că suspină cu indignare, sau că s-a îngălbenit, ori s-a roșit la față, și în felul acesta ele află cu ușurință cărui viciu s-a dedicat cineva. Ele ne cunosc cu siguranță pe fiecare dintre noi dacă ne-a plăcut ceva din momelile lor, după gesturi și după mișcarea corpului, care dovedesc acceptarea ispitei trimise de ele. Nu este de mirare că puteri­le văzduhului au astfel de cunoș­tințe când vedem că foarte adesea bărbații cu simțul observa­ției mai dezvoltat cunosc starea omului lăuntric după chipul și manifestările celui din afară. Cu atât mai mult pot observa acestea ele care, duhuri prin natura lor, fără îndoială că sunt mai pricepute și mai pătrunzătoare decât oamenii.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)