Matei 9, 36-38; 10, 1-8

„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său. Și, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece Apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci, mai degrabă, mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor! Tămăduiți pe cei bolnavi, curățiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, pe diavoli scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați.”

Lucrarea harului în Sfinții Apostoli

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Treia, XXIV, 3-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 13, pp. 124-125

„Oamenii inspirați și cu adevărat vrednici de Dumnezeu, adică Apostolii lui Hristos, au trăit o viață cu totul curată și și-au împodobit sufletele cu toate virtuțile. Limba o cunoșteau slab de tot, în schimb ei s-au întărit numai prin puterea dumnezeiască, singura în stare să săvârșească minuni, așa cum le-o dăduse Mântuitorul. Ei nu erau în stare să tâlcuiască învățătura Dascălului lor prin convingere și prin meșteșugul vorbirii, lucru pe care nici nu-l încercau. Numai dovada Duhului Sfânt lucra împreună cu ei, numai puterea făcătoare de minuni a lui Hristos lucra prin ei, le era de folos. Ei propovăduiau cunoașterea Împărăției cerurilor în întreaga lume locuită fără să-și facă nici cea mai mică îngrijorare despre scrierea cărților.

Ei lucrau așa pentru că erau chemați la o slujire mai însemnată și mai presus decât puterile omenești. Pavel însuși, cel mai puternic în pregătirea cuvântului și cel mai profund în cugetare, n-a dat nici el Scripturii decât epistole scurte, cu toate că ar fi avut de spus multe lucruri, și chiar adevăruri negrăite, ca unul care a privit și tărâmurile celui de al treilea cer și care fusese răpit până în raiul lui Dumnezeu, unde se îndeletnicise să audă cuvinte negrăite.

Ceilalți însoțitori ai Mântuitorului: cei doisprezece apostoli, cei șaptezeci de ucenici și nenumărați alții nu erau totuși lipsiți de experiența lucrurilor, însă dintre toți numai doi: Matei și Ioan ne-au lăsat în scris amintire despre convorbirile cu Mântuitorul, iar tradiția ne spune că și la aceasta au ajuns tot din necesitate.”