Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Cea mai veche mărturie despre sfinţirea apei o găsim în secolul al II-lea

Micul catehism: Cea mai veche mărturie despre sfinţirea apei o găsim în secolul al II-lea

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 14 Ianuarie 2010

În Biserica Ortodoxă se oficiază o serie de slujbe, numite ierurgii, care conţin rugăciuni de binecuvântare şi sfinţire a omului în diferite momente şi împrejurări ale vieţii, precum şi binecuvântarea şi sfinţirea naturii înconjurătoare, a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului.

Rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea apei (Agheazma), a untdelemnului şi a fructelor găsim în cele mai vechi rânduieli bisericeşti, cuprinse în Aşezămintele Sfinţilor Apostoli din secolele III-IV, precum şi în cele mai vechi cărţi de slujbă, ca Molitfelnicul episcopului Serapion de Thmuis din Egipt (secolul al lV-lea).

Unele ierurgii sunt pentru sfinţirea lucrurilor, iar altele pentru sfinţirea persoanelor. Cea mai des săvârşită ierurgie este sfinţirea apei (Agheazma), apa fiind lucrul cel mai de trebuinţă şi mai des folosit în viaţa de toate zilele.

Cea mai veche mărturie despre sfinţirea apei o găsim în secolul al II-lea la scriitorul creştin Tertulian, care, în tratatul despre Botez, a notat că „toate apele... primesc prin invocarea lui Dumnezeu însuşirea de a fi materie tainei... Sfântul Duh vine din înălţimea cerului şi se poartă deasupra apelor sfinţindu-le şi astfel sfinţite apele se pătrund de putere sfinţitoare“. Tertulian face referire la sfinţirea apei pentru botez, dar în cartea a VIII-a a Constituţiilor Apostolice găsim cea mai veche mărturie despre sfinţirea apei, deosebit de cea care se face în cadrul Tainei Sf. Botez. În acest loc se precizează că sfinţirea apei să se facă odată cu sfinţirea untdelemnului (uleiului) pentru bolnavi. Agheazma se dădea de băut, iar cu untdelemn se ungea trupul celui bolnav. În rugăciunea de sfinţire se cerea de la Dumnezeu ca „să sfinţească elementele acestea prin Hristos şi să le dea putere, să le redea sănătatea, să îndepărteze boala, să fugă demonii şi să se strice tot sfatul rău“.

Cuvântul „agheazmă“ înseamnă sfinţire şi denumeşte atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.