„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Micul catehism: Cum se pregăteşte un creştin pentru împărtăşire
Sfinţirea prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului este unul dintre cele mai importante momente ale trăirii şi vieţii creştine. De aceea, se pot împărtăşi numai credincioşii pregătiţi pentru a primi Trupul şi Sângele Domnului: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit“, spunea Sf. Ap. Pavel corintenilor.
Nu toţi cei care s-au spovedit şi primesc dezlegarea de păcate au voie să se împărtăşească, ci doar cei care au încuviinţarea duhovnicului. Potrivit învăţăturii Bisericii, toate păcatele mărturisite cu părere de rău sunt iertate de Mântuitorul Hristos, însă păcatele produc o îmbolnăvire a sufletului (canonul 102, Trulan). De aceea, dacă păcatele săvârşite sunt grave, preotul duhovnic stabileşte un canon necesar vindecării sufleteşti şi poate opri pentru o perioadă de la Sfânta Împărtăşanie. O altă condiţie pe care trebuie să o îndeplinim, pentru a primi cu vrednicie Sfânta Împărtăşanie, este să fim împăcaţi cu toţi cei pe care i-am supărat. De fapt, înainte de a merge la spovedanie, e bine să ne cerem iertare de la cei cărora le-am greşit într-un fel sau altul. Cei care nu pot ierta pe alţii ori au ceva împotriva cuiva nu se pot împărtăşi. Mântuitorul a arătat că nu putem aduce nici un dar Domnului, dacă suntem certaţi cu fratele nostru: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău“. Postul şi rugăciunea sunt necesare pentru a primi Sfânta Împărtăşanie; cel ce vrea să se împărtăşească în afara posturilor de peste an trebuie să postească o săptămână înainte sau cel puţin o zi, după cum îi va stabili duhovnicul. Înainte de a merge să ne împărtăşim trebuie să citim rugăciunile pregătitoare pentru Sf. Împărtăşanie, pe care le găsim în Ceaslov sau în cărţile de rugăciune.