„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Micul catehism: E bine să ne împărtăşim des?
Porunca a patra bisericească rânduieşte să ne spovedim şi să ne împărtăşim în fiecare dintre cele patru posturi mari din timpul anului, sau, dacă nu putem, cel puţin o dată pe an, în Postul Sfintelor Paşti. Cercetând prescripţia din Mărturisirea lui Petru Movilă, care face referiri la porunca a patra bisericească, aflăm că împărtăşirea de patru ori pe an sau cel puţin o dată pe an în Postul Sfintelor Paşti se referă la împărtăşirea de obşte, iar „cei ce sunt înaintaţi în cuvioşie şi cucernicie să se mărturisească în fiecare lună şi să se împărtăşească cu Sfintele“. Porunca a patra bisericească nu exclude împărtăşirea deasă, dar să fie făcută cu vrednicie şi cu pregătirea care se cuvine.
Pentru credinciosul ortodox, Sf. Împărtăşanie luată cu nevrednicie este „foc care arde“, de aceea, în cadrul rugăciunilor canonului pentru împărtăşire, el rosteşte: „Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai puterea să ierţi păcatele oamenilor, ca un bun şi iubitor de oameni, treci cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, şi mă învredniceşte ca, fără de osândă, să mă împărtăşesc cu dumnezeieştile, preaslăvitele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adăugirea păcatelor, ci spre curăţie şi sfinţire şi spre dobândirea vieţii şi împărăţiei ce va să fie, spre zid şi ajutor, spre izgonirea celor potrivnici şi spre pierderea greşelilor mele celor multe“. Pentru ca Sf. Împărtăşanie să ne fie cu adevărat „leacul nemuririi“ şi „antidotul împotriva morţii“, cum o numea Sf. Ignatie al Antiohiei, Sf. Biserică nu recomandă fiilor ei să se împărtăşească fără pregătirea necesară, şi mai ales fără curăţirea sufletului de păcate prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Sf. Ap. Pavel ne avertizează că „oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului... Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“.