În vremea aceea erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele,
03 Mai, 2024
Micul catehism: Părinţii Bisericii confirmă practica pomenirii celor adormiţi
Rugăciunile pentru cei adormiţi s-au practicat încă din perioada Sfinţilor Apostoli. Tradiţia creştină confirmă practica Bisericii de a se ruga pentru cei adormiţi. Există dovezi că în perioada persecuţiilor, care au început din vremea apostolilor, creştinii se ascundeau în catacombe şi acolo îşi săvârşeau slujbele, pomenind la Sfânta Liturghie pe „mucenicii şi mărturisitorii ale căror morminte simple îi înconjurau“. Mărturiile literare ale scriitorilor bisericeşti şi ale Părinţilor Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. Efrem Sirul, Dionisie Pseudo-Areopagitul, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Simeon al Tesalonicului) şi ierurgiile de la înmormântare, care există până în zilele noastre, dovedesc că rugăciunile pentru cei adormiţi erau o practică generală în Biserica creştină.
Apologetul creştin Tertulian († 240) a scris: „Noi facem rugăciuni pentru cei morţi în fiecare an, la ziua morţii lor... Văduva cucernică se roagă pentru sufletul soţului adormit şi îi cere între altele mângâiere... Ea aduce, de asemenea, daruri pentru el în ziua morţii sale, în fiecare an...“. Aceeaşi practică este menţionată şi de Sf. Chiril al Ierusalimului († 386): „Noi ne rugăm pentru Sf. Părinţi, pentru episcopii adormiţi şi, în general, pentru toţi cei mutaţi înainte de noi, crezând că este mult folos sufletului pentru care se face rugăciunea, când stă înainte Jertfa cea sfântă şi înfricoşată“. Oportunitatea rugăciunilor pentru sufletele celor adormiţi, precum şi confirmarea că această practică a fost rânduită de Sf. Apostoli sunt exprimate astfel de Sf. Ioan Gură de Aur († 407): „Cum şi în ce mod îi putem ajuta? Să ne rugăm pentru cei morţi, punând şi pe alţii să se roage şi dând milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenirea la Sfintele şi înfricoşătoarele Taine pentru cei mutaţi de la noi; au ştiut ei că mult folos vor avea, mult ajutor vor căpăta. Pentru că atunci întregul popor stă cu mâinile ridicate către Dumnezeu când clerul întreg se roagă, când înfricoşata Taină stă de faţă, apoi cum să nu îmblânzim pe Dumnezeu rugându-l pentru ei?“.
