Micul catehism: Sfinţilor aducem venerare, iar lui Dumnezeu adorare

În Biserica Ortodoxă, cinstirea sfintelor moaşte are un rol deosebit de important. Prezenţa binecuvântată a sfinţilor se manifestă în Biserică nu doar prin imaginile lor sacre, cunoscute în icoane, ci şi prin sfintele lor moaşte, rămăşiţele pământeşti ale unei vieţi duhovniceşti în această lume.

Pentru evlavia ortodoxă, arătarea puterii lui Dumnezeu, prin sfintele moaşte, are semnificaţii deosebite pentru credincioşi, semnificaţii pe care se cuvine să le cunoaştem pentru a ne pregăti cum se cuvine în ceea ce priveşte cinstirea sfinţilor şi a sfintelor moaşte.

Cultul sfinţilor, privit în general, e un omagiu adus lui Dumnezeu prin cei care au devenit „casnicii Lui“, adică sfinţii. Acest cult constă în cinstirea, invocarea şi imitarea sfinţilor. El nu este un cult de adorare, ci de venerare. El nu înlătură şi nici nu micşorează cu nimic cinstirea adusă lui Dumnezeu. Sfinţilor aducem venerare, iar lui Dumnezeu adorare.

Sfinţii devin în timpul vieţii lor pământeşti locaşuri curate ale lui Dumnezeu. Cinstindu-i pe sfinţi, creştinii îi cinstesc pe prietenii lui Hristos, pe fiii şi moştenitorii împărăţiei lui Dumnezeu: „Celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan I, 12).

Prezenţa lui Hristos în sfinţi nu priveşte numai sufletul acestora, ci şi trupul lor. E adevărat că nu trupul, ci sufletul are capacitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu atunci când El Se descoperă. Se cuvine, însă, a preciza faptul că „locul“ specific al receptării prezenţei divine în om nu este sufletul în independenţă faţă de trup, ci sufletul legat de trup: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu?“ (I Corinteni VI, 19). Având pe Duhul Sfânt lucrător în trup, sfinţii devin cu adevărat „temple ale lui Dumnezeu“ (I Corinteni III, 16), lăcaşuri ale lui Hristos, pentru că Dumnezeu sălăşluieşte în ei şi rămâne în ei veşnic. Sunt tocmai ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om: „Noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu“ (II Corinteni VI, 16).